Comisa lui Iordache "altă întrebare" dezbate miercuri Legile Justiției

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Comisia specială parlamentară pentru legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache, se întruneşte miercuri pentru a dezbate amendamentele la OUG 90/2018 şi 92/2018.

Potrivit ordinii de zi, membrii comisiei urmează să aibă dezbateri asupra propunerilor şi amendamentelor la Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Justiţiei, precum şi asupra Ordonanţei de urgenţă 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Şedinţa este programată să înceapă la ora 13,30.

Iniţial cele două ordonanţe erau incluse pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a comisiei, dar dezbaterea celor două acte normative a fost amânată pentru a permite depunerea de amendamente. Marţi au avut loc în comisie doar dezbateri generale, amendamentele urmând să fie analizate în şedinţa de miercuri.

"Pentru că au venit foarte multe amendamente de corelare a acestor trei legi, amendamente venite fie din partea grupurilor parlamentare, fie din partea asociaţiilor profesionale, cât şi de la Parchetul General, DIICOT, DNA, am amânat dezbaterile pe fiecare articol în parte, am făcut astăzi decât dezbaterea generală pe aceste două ordonanţe urmând ca mâine, tocmai pentru a nu trece tacit cele două ordonanţe 90 şi 92, să fie discutate. În cazul acestor două ordonanţe, Camera decizională este Senatul. Deci vor intra săptămâna viitoare în dezbatere în Camera Deputaţilor, urmând să intre în dezbaterea Senatului", a explicat Florin Iordache.

În 19 octombrie, Comisia de la Veneţia a adoptat, cu unele amendamente, opinia preliminară cu privire la cele trei proiecte de modificare a legilor Justiţiei, asupra cărora preşedintele Klaus Iohannis a cerut opinia acestui organism, respectiv modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Comisia de la Veneţia consideră că aceste trei proiecte, între timp promulgate, intrate în vigoare şi modificate prin Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2018, vor avea efecte negative asupra eficienţei, calităţii şi independenţei sistemului judiciar, cu consecinţe negative asupra luptei împotriva corupţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel