Comisia Europeană, PRECIZĂRI despre SCRISOAREA lui Timmermans către România

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Noua scrisoare pe care prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, le-a trimis-o autorităţilor române nu a fost discutată la summitul de la Sibiu, fiind decisă înainte, la o reuniune a Colegiului Comisarilor.

Această precizare a fost făcută marţi, la Bruxelles, de purtătorul de cuvânt al CE, Margaritis Schinas.

Citește și OFICIAL. România, sub ameninţarea "opţiunii nucleare" din cauza modificărilor la Codul penal şi de procedură penală

Răspunzând unei întrebări a unui jurnalist în conferinţa de presă zilnică a Comisiei Europene, Schinas a spus că scrisoarea nu a fost discutată de preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele României, Klaus Iohannis, la summitul informal de la Sibiu de la 9 mai şi că ea a fost discutată la 30 aprilie în cadrul Colegiului Comisarilor, unde a fost convenită "cu unanimitate".

Comisia Europeană a confirmat luni că prim-vicepreşedintele său, Frans Timmermans, le-a trimis vineri autorităţilor române o nouă scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de evoluţiile referitoare la statul de drept în România.

Citește și Tăriceanu, despre avertismentul lui Timmermans: „Prin gesturi de genul acesta, speră să îi crească cota"

Scrisoarea este adresată preşedintelui Klaus Iohannis, preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi premierului Viorica Dăncilă.

Răspunzând unei alte întrebări, Schinas a mai spus că executivul european nu face nicio legătură între procesul din cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare (MCV) şi aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

„Dacă sunt chestiuni ce trebuie rezolvate în legătură cu frontierele, acest lucru trebuie făcut în cadrul procedurilor Schengen specifice”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Citește și Dragnea RĂSPUNDE după avertismentul lui Timmermans: „O fi fost nervos, nu i-a plăcut mâncarea?"

„Totuşi, este clar că progresele în lupta împotriva corupţiei nu pot decât să diminueze potenţialele îngrijorări pe care le-ar putea avea unii”, a adăugat el.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel