Colegul lui Dragnea, Nicușor Constantinescu, adus cu duba la DNA

nicusor_constantinescu_dna
Fostul lider al PSD Constanța și șef al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost adus astăzi la audieri la DNA.

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a ajuns luni la DNA Constanța, unde este audiat de procurori într-un nou dosar. EL a ajuns la DNA la ora 10.00, dar abia cu puțin timp în urmă a intrat în sediu. Cât a stat în dubă, Constantinescu a încercat să comunice cu presa, strigând că este victima unui nou abuz. De altfel, el a scris încă de aseară pe pagina sa de pe o rețea de socializare că urmează să fie adus la audieri.

Constantinescu se află încarcerat la Poarta Albă, unde execută o pedeapsă de 10 ani de închisoare. El a spus că este victima unei acțiuni de „poliție politică”. „În continuare SRI DNA funcționează la Constanța”, a mai zis el.

Nicușor Constantinescu, fost lider al PSD Constanța, a fost condamnat definitiv în baza acuzațiilor că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a autorizat plăţi nelegale şi a prejudiciat instituţia cu peste 30 milioane de lei şi statul cu peste un milion de lei.

Alte știri de interes
x close