Ciucă, despre grupul de luptă din România: măsurile de descurajare să fie cât mai echilibrate

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Premierul Nicolae Ciucă spune despre grupul de luptă aprobat de NATO că România a dorit ca măsurile de descurajare și apărare de pe Flancul Estic să fie cât mai echilibrate.

„Am revenit aseară de la summitul excepțional la care am participat în cadrul delegației conduse de domnul președinte. Sunt câteva aspecte pe care vreau să le aduc la cunoștință. Primul este cel legat de decizia de înființare a încă 4 grupuri pe Flancul Estic. Unul dintre ele va fi în România”, a spus premierul.

Potrivit lui Ciucă, s-a luat decizia pentru un demers pe care România l-a făcut cu mult timp în urmă, în sensul în care a dorit ca „măsurile de descurajare și apărare de pe Flancul Estic să fie cât mai echilibrate și în măsură să asigure securitatea credibilă pentru întreg Flancul Estic”.

NATO a aprobat Grupul de luptă care va fi poziționat în România, declara joi Klaus Iohannis, înaintea reuniunii extraordinare a șefilor de stat și de guvern din țările membre NATO.

„Este acel grup de luptă pentru care Franța va fi națiune-cadru. Sigur, urmează încă negocieri în cadrul NATO pentru a vedea cine mai trimite trupe în acest grup de luptă, dar sunt foarte bucuros că s-a decis atât de repede”, spunea șeful statului, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel