Caz înfiorător: Fetiţă de patru ani, atacată și mușcată în zona capului de câinele unor vecini

Mihaela Horchidan |
Data actualizării: | Data publicării:

Un incident înfiorător a avut loc într-o localitate din Tulcea, unde o fetiţă de 4 ani a fost atacată de un câine în timp ce se juca pe stradă.

Din primele informații, se pare că animalul nu era ţinut în lesă, aşa cum cere legea, scrie ȘtirileProtv. Astfel, acesta şi-a înfipt colţii în capul copilei. În urma atacului, medicii au încercat timp de 6 ore să îi salveze viaţa fetiței.

Tragedia s-a petrecut în comuna Peceneaga, din judeţul Tulcea. Fetiţa de patru ani se juca la poartă, când câinele vecinilor, dezlegat şi fără botniţă, a atacat-o în zona capului.

Potrivit polițiștilor, proprietarul a reuşit cu greu să potolească animalul, un metis de pitbull, rasă încadrată în lista celor mai agresive. Pentru că avea muşcături în zona capului, medicii de la Măcin au hotărât să o transfere la Spitalul de Pediatrie din Galaţi, unde a fost operată de urgenţă. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi l-au amendat pe proprietarul câinelui cu 200 de lei.

 

Fetița a stat șase ore în operație

 

″A fost descalpată aproximativ două treimi din scalp. Cu muşcături care au dus inclusiv la fracturi. S-a intrat în sala de urgenţă. Colegii mei au stat aproximativ șase ore în sala de operaţii.

În momentul de faţă este stabilă hemodinamic. Cu siguranţă va rămâne cu semne. Este precoce să spunem momentan cât de importante vor fi aceste leziuni sechelare”, a declarat Iuliana Moraru, director Medical, Spitalul de Pediatrie Galaţi, potrivit ȘtirileProtv.

În urma verificărilor, s-a constatat că atacul s-a produs pe stradă, în afara locuinţei, iar în cauză, poliţiştii din Tulcea au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

 

O româncă a fost sfâșiată de câinele vecinului, scăpat din lanț

 

În urmă cu o zi a avut loc un caz asemănător, în urma căruia o femeie din județul Vâlcea, a murit în curtea vecinului ei, mușcată de câinele acestuia.

Potrivit autorităților,  femeia din comuna Stoenești, județul Vâlcea, a murit în curtea vecinului ei, mușcată de câinele acestuia, care a rupt lanțul când a văzut-o și s-a repezit la ea, scrie antena3.ro. Astfel, din primele cercetări, polițiștii au stabilit că femeia a vrut să se ducă în curtea vecinului.

Acolo, în curtea vecinului, erau legați doi câini din rasa Rottweiler. Când aceștia au văzut că femeia intră în curtea stăpânului lor, unul dintre ei a rupt lanțul și a mușcat-o de picior și de mână pe femeie. 

Aceasta nu a avut nicio șansă în fața animalului, iar în urma mușcăturii provocate de atacul câinelui, femeia a pierdut mult sânge și, în cele din urmă, aceasta a decedat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel