Casă de vacanță, mistuită de foc la Jurilovca. Opt persoane au reușit să se salveze

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Casă de vacanță, mistuită de foc la Jurilovca. Opt persoane au reușit să se salveze 1 Sursa ISU Delta
Casă de vacanță, mistuită de foc la Jurilovca. Opt persoane au reușit să se salveze 1 Sursa ISU Delta

Opt persoane s-au autoevacuat, în noaptea de luni spre marţi, dintr-o casă de vacanţă din comuna Jurilovca, distrusă de un incendiu cauzat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta.

Incendiul a fost semnalat la ora 4,38, iar cinci persoane, printre care un copil, au fost transportate la spital. "În urma evaluării medicale, s-a luat decizia transportării a cinci persoane la spital, o persoană a fost asistată medical la faţa locului, refuzând în final transportul la o unitate spitalicească, iar două nu au avut nevoie de asistenţă medicală. Din cele cinci persoane transportate la spital, patru erau adulţi care prezentau arsuri pe diferite suprafeţe ale corpului şi un copil care avea un atac de panică", a precizat inspectorul şef al ISU Delta, Dan Petrov.

Pentru stingerea incendiului, Detaşamentul de Pompieri Tulcea şi Staţia de Pompieri Babadag au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţimi, o autospecială pentru descarcerare şi două echipaje SMURD. De asemenea, la faţa locului au ajuns în sprijin trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

[citeste si]

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel