Captură de țigări la granița de est a României. Polițiștii au reținut doi contrabandiști

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Captură de țigări la granița de est a României. Polițiștii au reținut doi contrabandiști.
Captură de țigări la granița de est a României. Polițiștii au reținut doi contrabandiști.

Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Tarna Mare - I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unei acţiuni desfăşurate în zona de competenţă, 7.500 pachete cu ţigări în valoare de 87.750 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă. Doi cetăţeni ucraineni au fost reţinuţi pentru contrabandă, iar în continuare se fac verificări pentru documentarea activităţilor infracţionale sub supravegherea unui procuror.

Duminică, 02 ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 20.00, polițiștii au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Valea Seacă, patru persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase.

Imediat, oamenii au acționat pentru reținerea persoanelor efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin.

 

7.500 pachete cu țigări de proveniență Duty-Free au fost confiscate

 

În urma acţiunii, s-a reuşit reţinerea a doi cetăţeni ucraineni, în vârstă de 21, respectiv 24 de ani, celelalte două persoane fugind pe teritoriul ucrainean, fapt pentru care imediat au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.

La faţa locului, au fost descoperite nouă colete care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.500 pachete cu țigări de proveniență Duty-Free.

Ţigările în valoare de 87.750 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

În continuare, verificările sunt efectuate sub directa supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel