Câți turiști ROMÂNI sunt afectați de FALIMENTUL Thomas Cook. Poziția ANAT și a Ministerului Turismului

După ce agenția britanică Thomas Cook, cea mai veche agenție de turism din lume, și-a declarat falimentul, sute de mii de turiști de pe tot globul sunt prinși în capcana incertitudinilor legate de propria vacanță.

În acest context, există riscul ca și destui turiști români să fie direct afectați, având în vedere că Thomas Cook activa în România prin Neckermann, care plasa pachete turistice agențiilor românești. Din informațiile B1.ro, 20% din pachetele turistice de pe piața premium din România sunt pachete vândute prin Neckermann, dar agențiile implicate nu anunță nimic în acest sens, susținând că nu vor să creeze panică.

Totuși, este de așteptat ca numărul turiștilor români afectați să nu fie foarte mare, având în vedere că în acest moment suntem în extra-sezon și turismul e mult mai scăzut. În plus, acest tip de pachete sunt scumpe și nu există un public foarte numeros pentru ele. De altfel, specialiștii în domeniul turismului spun că de obicei aceste pachete sunt asigurate și că oamenii își vor putea primi înapoi banii.

 

Poziția ANAT și a Ministerului Turismului

 

„Nu lucrează foarte mulți cu Thomas Cook, mi-e greu să estimez dacă ar fi turiști români afectați. Thomas Cook este cea mai veche agenție de turism din lume intrată în grupul Necherman, dar nu aveau reprezentanță în România cum au celelalte companii. De obicei nu prea vând pachete de la ei, erau destul de scumpi pentru piața din România, așa că nu afectează foarte tare piața românească de turism falimentul lor. Ei sunt în sisteme, în momentul în care o companie din România lucrează pe sistemele operatorilor germani, automat li se oferă și Necherman. Dar nu aveau cele mai bune oferte”, a declarat Cristian Barhălescu, vicepreședintele ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism), potrivit B1.ro.

„Nu știu să fie cineva afectat din România. Doar dacă a cumpărat direct de pe site-ul lor, dar nu la nivel mare”, a precizat pentru B1.ro și Răzvan Pascu, consultant turistic.

De asemenea, reprezentanții Ministerului Turismului au precizat pentru B1.ro că, până în prezent, nu au nicio plângere legată de faptul că turiști români ar putea fi afectați de acest faliment. Autoritățile române susțin că nu au cum să știe cu exactitate câte companii românești colaborau cu Thomas Cook - Neckermann și câte pachete turistice au fost astfel vândute.

Peste 600.000 de persoane sunt blocate în vacanțe în întreaga lume după ce agenția Thomas Cook și-a anunțat luni dimineață falimentul. Unele din avioanele firmei care efectuau curse charter au fost reținute la sol. Thomas Cook avea o cifră de afaceri de 11,32 de miliarde pe an și deservea 19 milioane de clienți pe an.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.23