Belgia. Șapte muncitori români, „împrumutați” de un compatriot unui om de afaceri: A câștigat peste 50.000 de euro de pe urma lor

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Belgia. Șapte muncitori români „independenți”, „împrumutați” de un compatriot unui om de afaceri: A câștigat peste 50.000 de euro de pe urma lor
Belgia. Șapte muncitori români „independenți”, „împrumutați” de un compatriot unui om de afaceri: A câștigat peste 50.000 de euro de pe urma lor

Un român și un om de afaceri din Bruxelles au fost condamnați la câte șase luni de închisoare și o amendă de câte 33.600 de euro și o confiscare de peste 25.000 de euro, pentru că ar fi ținut șapte muncitori români să lucreze „la negru”.

Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, a făcut recurs împotriva condamnării sale pentru muncă nedeclarată și pentru declararea în fals a faptului că munca prestată ar fi "independentă". 

În data de 20 februarie 2020, serviciile de inspecție au mers pe șantierul noului ștrand Brigitte Becue din Ostende, regiunea Flandra din Belgia. Șapte muncitori români au fost verificați și s-a constatat că nu sunt înregistrați la asigurările sociale. Conform auditorului de muncă, muncitorii români se presupune că erau „lucrători independenți”, însă „a existat o activitate independentă falsă”. La urma urmei, muncitorii români din construcții erau sub autoritatea unui antreprenor de la Bruxelles și aveau, de asemenea, ore fixe de lucru. Au fost împrumuți companiei pentru care lucrau la piscină de către compatriotul lor de 59 de ani.

„Și-au mărit singuri salariile”. Cinci electricieni români, mai bogați cu 50.000 de euro: „Angajatorul ne-a obligat să declarăm asta!”

 

51.000 de euro făcuți pe spatele muncitorilor români 

 

Auditorul de muncă a declarat la primul proces că muncitorii români ar fi trebuit să fie raportați ca angajați la Oficiul Național de Asigurări Sociale. Asta înseamnă că inculpații au sustras aproape 51.000 de euro contribuții sociale pe spatele lor.

2. -imagine fara descriere- (belgia--sapte-muncitori-romani-independenti--imprumutati-de-un-compatriot-unui-om-de-afaceri-a-castigat-peste-50-000-de-euro-de-pe-urma-lor-2.jpg)

Instanța penală a condamnat antreprenorul și complicele român la șase luni de închisoare. De asemenea, amândoi au fost nevoiți să achite o amendă de 33.600 de euro și o confiscare de peste 25.000 de euro.

În timpul unui dosar civil, românul a aflat despre acea condamnare în lipsă. Apărarea a formulat întâmpinare, acordând inculpatului un nou proces. În pledoaria sa, avocatul său a subliniat că oricum victimele nu sunt angajați. „El a oferit sprijin social și logistic, cum ar fi transportul, dar nu era șeful lor”. De aceea, apărarea a cerut să nu se aplice o pedeapsă cu închisoarea sau confiscarea banilor.

Judecătorul se va pronunța pe 15 februarie.

Nouă românce au plecat la „shopping” prin toată Belgia și Olanda: Cum acționau femeile care se alegeau cu pungile pline de „cumpărături”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel