BBC. Copii de etnie romă, la şcolile din Marea Britanie: "Ai de gând să te laşi de şcoală?"

Andreea Cosma |
Data publicării:
Elevi
Elevi

Atitudinea unor profesori britanic vizavi de copiii de etnie romă sau de nomazii din Irlanda, ar putea determina continuarea prejudecăţilor deja formate despre aceştia, spun parlamentarii britanici, citaţi de BBC.

O femeie a declarat la Comisia pentru egalitatea femeilor că, pe parcursul anilor săi de şcoală, un profesor i-a spus: "Eşti o ţigancă - ai de gând să te laşi de şcoală?".

Motivele care stau în spatele acestor percepţii sunt, în principiu, faptul că minorii proveniţi din familii de romi sau de nomazi nu reuşesc să ţină pasul cu restul elevilor, sunt mai predispuşi să se lase de şcoală sau să fie excluşi, iar aproape jumătate dintre ei au lipsit şi perioade de o lună sau mai mult în timpul anului şcolar, pierzând astfel mai multe lecţii predate la clasă.

Un raport realizat de membrii Parlamentului britanic arată că: "Mulţi dintre copiii nomazi sau de etnie romă sunt retraşi de la şcoală de către părinţii lor imediat ce termină clasele primare. Unii înregistrează perioade lungi de absenţe, iar alţii nici nu se înscriu vreodată la şcoală. Ce se alege de aceşti copii nu este clar, deşi am auzit despre cazuri de educaţie făcută acasă, mai mult sau mai puţin bună, iar unii încep să lucreze încă de la vârsta de 10 ani, dar majoritatea stau pur şi simplu acasă, fără să urmeze vreo formă de educaţie. Autorităţile locale trebuie să notifice părinţii despre care au informaţii că nu oferă educaţie copiilor lor".

Dar parlamentarii britanici sunt conştienţi că mai multe autorităţi locale, în ciuda eforturilor lor, nu pot ajunge la toţi minorii care nu merg la şcoală.

Prin urmare, sunt informaţii foarte puţine dacă aceşti copii de etnie romă sau nomazi irlandezi sunt şcoliţi acasă, mai spune raportul parlamentarilor.

Iar, cum trei din patru familii au locuinţe stabile, cei mai mulţi minori lipsesc de la şcoală tocmai pentru că familia lor se mută mereu.

"Părinţii acestor copii susţin că  refuză să îşi dea copiii la şcoală din cauza faptului că sunt agresaţi sau marginalizaţi de colegii lor sau şcolile nu iau în calcul nevoile lor şi nici nu înţeleg rostul educaţiei, considerând că nu sunt învăţaţi ceea ce trebuie la şcoală", mai spun parlamentarii.

Maria Miller, cea care prezidează comisia, spune că decidenţii au eşuat în a-i ajuta pe aceşti copii:

"Guvenrul trebuie să se oprească din a mai trece această problemă la categoria "prea dificil de rezolvat" şi să se gândească la soluţii pentru a îmbunătăţi sistemul de sănătate, educaţie şi alte servicii pentru aceste comunităţi marginalizate."

Secretarul general al Asociației Școlilor și Colegilor, Geoff Barton, a solicitat tuturor decidenţilor să-și dubleze eforturile în ceea ce privește educația copiilor romi și nomazi irlandezi.

Acesta a mai precizat că atitudinea profesorilor care fac comentarii nepotrivite bazate pe ipoteze proprii despre mediul în care trăiesc elevii este "anormală şi nu reflectă regulile şcolilor, care sunt făcute pentru a promova un mediu incluziv pentru copii proveniţi din toate mediile. Totodată, şcolile au politici dedicate prevenirii fenomenului de "bullying" şi discriminare." 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel