Statul italian, obligat să cazeze copii de etnie romă după ce au fost expulzaţi

Andreea Cosma |
Data publicării:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a cerut luni Italiei să le ofere o locuinţă temporară unui număr de 10 copii de romi şi părinţilor lor după ce ei au fost daţi afară la începutul lunii mai din clădirea unei fabrici abandonate din oraşul Giugliano, din apropiere de Napoli, relatează agenţia DPA.

Familiile respective fac parte dintr-un grup de circa 450 de romi, în majoritate originari din Bosnia, care au fost expulzaţi din aşezarea lor improvizată într-o fabrică abandonată în Giugliano, potrivit unei organizaţii de romi, Associazione 21 Luglio.

Citeşte şi: Razie la o tabără de romi din Italia. Carabinierii au găsit zeci de persoane certate cu legea

Asociaţia a afirmat că romii, inclusiv peste 150 de copii cu vârste de şi sub 14 ani, se află într-o situaţie de ''urgenţă umanitară'' după expulzarea lor din clădire.

Ostilitatea faţă de romi, deseori acuzaţi de furturi şi alte infracţiuni, este ceva obişnuit în Italia. Incidentele rasiste împotriva romilor la Roma de la începutul acestei luni l-au determinat pe Papa Francisc să-şi exprime solidaritatea cu ei, spunându-le membrilor acestei minorităţi etnice că se roagă pentru ei şi că este alături de ei.

Citeşte şi: Franţa. Povestea unei românce de etnie romă: "Am cerşit, a fost dureros. Am vrut o altă viaţă pentru copii"

DPA notează că CEDO, cu sediul la Strasbourg, poate să le ceară ţărilor să ia măsuri urgente, dacă persoanele care fac apel la această organizaţie, altfel, ele ar putea avea se suferit în mod ireversibil înainte ca ea să emită o decizie completă, ceea ce ar putea dura ani de zile.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel