Azi, zi de doliu național în Republica Moldova. Maia Sandu: Comemorăm victimele celor 39 de zile de război în Ucraina

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

în Republica Moldova, azi este  zi de doliu național. Vor fi comemorate victimele celor 39 de zile de război în Ucraina.

Președintele Maia Sandu a reiterat că Republica Moldova condamnă masacrul asupra civililor din Bucha, care se presupune că au fost uciși de trupele ruse.

„Suntem șocați, alături de o lume întreagă, de masacrul din orașul Bucea de lângă Kiev. Moldova condamnă cu fermitate aceste crime împotriva umanității, la fel cum condamnă acest război ilegal și neprovocat, declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei”, a susținut președinte.

După plecarea trupelor ruse din unele regiuni ale Ucrainei, Kievul a publicat imagini cu persoane civile decedate, care au mâinile legate la spate. Consilierul prezidențial din Ucraina, Mihail Podoleak, declară că de vină ar fi militarii inamici. Pe de altă parte, Kremlinul în acuză că ar înscena asemenea fotografii pentru a cere Occidentului armament.

 

Rușii au ținut ostatici peste 150 de oameni în subsolul unei școlii din regiunea Cernihiv: Cei vii stăteau cu moții lângă ei

 

Președintele Administrației Militare Regionale Cernihiv Cernihiv, Vyacheslav Chaus, a dezvăluit că invadatorii din satul Yagodnoye, din regiunea Cernihiv, țineau ostatici 150 de oameni în subsolul unei școli.  

Președintele OVA Cernihiv, Vyacheslav Chaus, a spus că invadatorii din satul Yagodnoye, din regiunea Cernihiv, țineau ostatici 150 de oameni în subsolul unei școli. Acest lucru este raportat  de UNN.

"Yagodnoe. Subsolul școlii. Inamicul ținea ostateci peste 150 de oameni în același susbsol. Nu știu ce cuvinte să folosesc ca să descriu. Nu-ți poți aminti despre asta fără durere sălbatică în inimă.  Oamenii s-au îmbolnăvit și au murit aici. Cei vii erau ținuți lângă cei morți.

Foame. Sete. Frică. Amărăciune. Disperare. Toaletă la găleată. Îmbâcseală. Copii. Acolo erau femei și copii. Mă înclin în fața curajului și rezistența lor. E oribil. Inamicul va răspunde pentru asta. Rusia va răspunde integral”, se spune în mesajul președintelui OVA Cernihiv, Vyacheslav Chaus.

Șeful OVA a spus că ocupanții eliberau uneori oameni în stradă.

 

Groapă comună uriașă în Bucha, descoperită de un satelit. Ucrainenii uciși, îngropați pe teritoriul unei biserici

 

Forţele ruse care s-au retras din oraşul Bucha au lăsat în urmă un adevărat masacru, dar grozăviile sunt pe departe de a fi terminate. Imaginile din satelit oferite de compania de supraveghere Maxar înfăţişează mai multe gropi comune.

Imaginile din satelit oferite de compania Maxar înfăţişează mai multe gropi comune, dintre care unele neterminate. Armata rusă nu a anticipat momentul retragerii şi astfel unele morminte comune au rămas neterminate.

Se poate observa în imagine un şanţ lung de 14 metri şi adânc de trei, săpat lângă biserica Biserica Sf. Andrei din Bucha. Plecarea precipitată a forţelor de ocupaţie ruse a făcut ca, din fericire, planul macabru să nu fie dus la bun sfârşit.

Aceasta este una dintre multele gropi săpate de ruşi în zonele în care s-au dat lupte grele. Autorităţile ucrainene preconizează că vor mai fi descoperite multe astfel de morminte, în care civilii şi-au găsit sfârşitul.

Ucraina a condamnat masacrul în timp ce Rusia neagă acuzaţiile, pe care le consideră drept o provocare la adresa integrităţii morale a trupelor sale, cu scopul de a le discredita imaginea în ochii lumii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel