Automarfar, verificat amănunțit la frontiera României. Ce au descoperit polițiștii în compartimentul marfă

Nicoleta Baciu / 16 dec 2020, 10:59 Salveaza PDF Comentarii
migranti_gasiti_in_automarfar
migranti_gasiti_in_automarfar

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Nădlac II - judeţul Arad au depistat şapte cetăţeni din Afganistan, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu huse auto.

În data de 16.12.2020, în jurul orei 01.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 41de ani, conducând un ansamblu rutier format înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, huse auto pe ruta Turcia - Cehia.

În urma controlului fizic al autovehiculului, poliţiştii de frontieră au constatat că sigiliul aplicat pe compartimentul marfa este lipit, sens în care au procedat la   efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite ascunse în compartimentul marfă şapte persoane.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani  si doi minori, în vârstă de 12 şi 15 ani. Tinerii, care sunt solicitanţi de azil în România, au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat  pentru cetățenii străini, și de trafic de migranți pentru şoferul din România, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy