Autocar, oprit la la intrarea în țară. Un pasager a fost dat joi, după ce i-au fost verificate bagajele

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Autocar, oprit la la intrarea în țară. Un pasager a fost dat joi, după ce i-au fost verificate bagajele
Autocar, oprit la la intrarea în țară. Un pasager a fost dat joi, după ce i-au fost verificate bagajele

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, falsă.

În data de  9 februarie, în jurul orei 16.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autocar, un cetățean din R. Moldova în vârstă de 21 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care, asupra tânărului pasager, a fost descoperită ascunsă o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total. 

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui conațional, ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 100 de euro și că urma să folosească documentul pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă într-o ţară din Spaţiul Schengen. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au depistat doi bărbați din Ghana care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, prezentând la control documente spaniole care aparţineau altor persoane.

 

Doi bărbați au încercat să înșele vigilența polițiștilor de frontieră și s-au legitimat cu actele alor persoane

 

În data de 08.02.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș I s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean Ghana, la volanul unui autoturism Opel Corsa, înmatriculat în Spania. Alături de acesta călătoreau doi bărbați, pasageri în autoturism. Unul dintre aceștia s-a legitimat cu un pașaport spaniol, iar celălalt, pe lângă pașaportul eliberat de autoritățile din Ghana, a prezentat și un document tip permis de rezidență spaniolă.

Cu ocazia verificării celor trei documente, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoanele prezente la control şi fotografiile din actele prezentate există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care acestea au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor s-a stabilit că cei doi pasageri sunt cetăţeni din Ghana, în vârstă de 40, respectiv 45 de ani, iar documentele prezentate la control nu le aparțin.

Oamenii legii au iniţiat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de trafic de migranți pentru șofer și fals privind identitatea, tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei doi pasageri, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel