Autocar, oprit la frontieră. Toate bagajele au fost confiscate, iar doi pasageri recalcitranți au fost amendați

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat în P.T.F. Siret și la "frontiera verde" aproximativ 15.000 pachete cu țigarete de proveniență ucraineană, în valoare de 78.800 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

Azi dimineață, în jurul orei 02.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 37 de ani, care conducea un autocar marca MAN, înmatriculat în Ucraina. În autocar se mai aflau, în calitate de pasageri, șapte cetățeni, toți din Ucraina.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra autovehiculului, persoanelor și bagajelor.  Astfel, a fost descoperită ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un loc special amenajat în instalația de climatizare a autocarului, cantitatea de 9.200  pachete cu ţigarete, de provenienţă ucraineană.

 

Pasagerii au renunțat la călătorie, întorcându-se pe jos în Ucraina

 

Pe timpul controlului, doi dintre pasagerii din autocar au devenit recalcitranți fapt pentru care au fost amendați cu 1.000 lei fiecare conform Legii 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Țigaretele în valoare totală de 13.800 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Autocarul, în valoare de 175.000 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării de către autoritățile vamale, iar cetățenii ucraineni au renunțat la călătorie, întorcându-se pe jos în Ucraina.  Totodată, împotriva cetăţeanului ucrainean, şoferului mijlocului de transport, s-a instituit măsura interzicerii intrării în România pe o perioada de 5 ani.

Acesta nu este primul caz de introducere ilegală a țigărilor de contrabandă în România.

 

Șofer, amendat cu 10.000 de lei de polițiștii de frontieră. Bărbatul se prezentase în vama Albița, pentru a intra în România

 

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au oprit, la controlul de frontieră, un automobil, condus de un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova. În timpul percheziției mașinii, oamenii legii au descoperit aproximativ 24.000 de țigarete de contrabandă.

În ziua 20 decembrie a.c, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova,  în vârstă de 46 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în R. Moldova.

Astfel, poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, împreună cu lucrători vamali, au descoperit la controlul de frontieră, în compartimentul roţii de rezervă, sub preşuri şi sub scaunele din faţă ale unui autoturism, condus de un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, aproximativ 24.000 de țigarete de contrabandă.

În baza profilului de risc, poliţiştii de frontieră  au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale, în compartimentul roţii de rezervă, sub preşuri şi sub scaunele din faţă ale autoturismului, cantitatea totală de 23.720 de ţigarete (1186 de pachete), de diferite mărci, de provenienţă Duty-Free.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 17790 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel