Austria. Un curier român a sustras din coletele pe care le livra: „Le-am lăsat în fața ușii”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un curier român, în vârstă de 22 de ani, este bănuit că ar fi sustras 45 de colete, în Salzburg, Austria.

Potrivit anchetatorilor, se pare că românul ar fi sustras 45 de pachete pe care trebuia să le distribuie în Salzburg, însă nu le-a mai livrat. Furtul ar fi avut loc în perioada octombrie - decembrie. 

Bărbatul era angajat la o firmă de livrare din orașul Salzburg și, din luna octombrie a acestui an, au apărut tot mai multe plângeri că nu se livrează coletele. Tânărul de 22 de ani a declarat că a pus coletele în fața ușilor destinatarilor, însă semnătura a făcut-o el.

În ultimele zile, plângerile privind pachetele nelivrate au crescut dramatic. Coletele lipsă au fost trimise aproape exclusiv de un lanț de specialişti în electronică. În interogatoriu, românul a mărturisit într-o oarecare măsură.

În timpul percheziției domiciliare, polițiștii au reușit să descopere resturi de ambalaje ce pot fi atribuite coletelor. Suspectul este cercetat în libertate.

 

Alți doi români, prinși când furau coletele, în Germania

 

Nu este singurul român care este prins că a furat coletele ce trebuiau livrate. În luna august doi români au fost identificați și reținuți după ce au sustras din coletele clienților. Cei doi au lucrat împreună la o firmă de curierat în Germania și au fost prinși după ce s-au întors acasă, crezând că vor scăpa de mâna legii.

Pe doi tineri din Bârlad i-au ajuns din urmă păcatele făcute prin 2018. După ce, împreună, în calitate de colegi la o firmă de curierat din Germania, au cotrobăit prin coletele oamenilor, furând tot ce le-a picat în mână, au fugit în România, acasă, simțind că păgubiții au început să sesizeze că pachetele livrate sunt golite pe jumătate.

Radu Ionuț T. și Gheorghe Radu C., în vârstă de 25 și, respectiv, 24 de ani, rude între ei, au venit în Bârlad, unde sperau să li se piardă urma. Nu a fost să fie așa. Procurorii l-au săltat pe unul, iar a doua zi pe celălalt, în vederea arestării preventive și „livrării” acestora în Germania pentru a-și executa pedeapsa primită de la autoritățile nemțești.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel