Români arestați pentru furturi din colete în Germania. Prejudiciu de peste 8.000 de euro

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Doi români au fost identificați și reținuți după ce au sustras din coletele clienților în timp ce lucru în diaspora. Cei doi bârlădeni au lucrat împreună la o firmă de curierat în Germania și au fost prinși după ce s-au întors acasă, crezând că vor scăpa de mâna legii.

Pe doi tineri din Bârlad i-au ajuns din urmă păcatele făcute prin 2018. După ce, împreună, în calitate de colegi la o firmă de curierat din Germania, au cotrobăit prin coletele oamenilor, furând tot ce le-a picat în mână, au fugit în România, acasă, simțind că păgubiții au început să sesizeze că pachetele livrate sunt golite pe jumătate.

Radu Ionuț T. și Gheorghe Radu C., în vârstă de 25 și, respectiv, 24 de ani, rude între ei, au venit în Bârlad, unde sperau să li se piardă urma. Nu a fost să fie așa. Procurorii l-au săltat pe unul, iar a doua zi pe celălalt, în vederea arestării preventive și “livrării” acestora în Germania pentru a-și executa pedeapsa primită de la autoritățile nemțești.

În cadrul activităților operative desfășurate zilele acestea, polițiștii vasluieni au depistat doi bărbați din Bârlad, care figurau urmăriți internațional în baza unor mandate europene de arestare. Cei doi, unul de 25 de ani (Radu Ionuț T.) și altul de 24 de ani (Gheorghiță Radu C.), care sunt și rude între ei, au lucrat împreună la o firmă de curierat în Germania, unde s-au apucat să fure din pachetele primite de clienți. Prejudiciul creat este de peste 8000 de euro. Autoritățile germane au emis mandate de arestare europene pentru cei doi bârlădeni, care se aflau în țară, iar polițiștii i-au depistat și i-au reținut.

“Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au căutat și depistat pe raza municipiului Bârlad, județul Vaslui, doi bărbați în vârstă de 25 de ani, respectiv 24 de ani, domiciliați în aceeași localitate. Pe numele acestora, autoritățile judiciare din Germania au emis mandate europene de arestare, bărbații fiind căutați pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în anul 2018. Persoanele au fost prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru dispunerea măsurilor legale.”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui, citat de Vremea Nouă.

După ce ambii bărbați vor primi mandate de arestare preventivă, aceștia vor fi trimiși în Germania, unde vor răspunde pentru faptele lor.

 

“Pentru Radu Ionuț T., de 25 de ani, din Bârlad, s-a emis deja mandat de arestare preventivă pentru a fi trimis în Germania, iar pentru Gheorghiță Radu C., de 24 de ani, care pe 19 august a fost prins și reținut, abia pe 20 august a fos dus la instanță pentru a fi arestat preventiv. Cei doi au lucrat împreună la o firmă de curierat din Germania și au sustras din pachetele clienților firmei mai multe telefoane, iPod-uri, precum și alte obiecte de valoare din pachete”, a precizat proc. Iulian Ispir, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel