Austria. Mașina unui șofer român a ars ca o torță pe autostradă

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Automobilul unui român, în vârstă de 38 de ani, a ars ca o torță,  joi seară, pe autostrada A12, lângă Stams. Din fericire, șoferul a reușit să iasă la timp din mașina, cuprinsă de flăcări, fiind în siguranță. Nimeni nu a fost rănit.

Șoferul în vârstă de 38 de ani observase un fum puternic în compartimentul motorului și, având prezență de spirit, a tras pe dreapta, și-a adunat toate obiecte importante din mașină și a ieșit afară. În câteva minute, automobilul a fost cuprins de flăcări. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. 

Bărbatul a alertat, apoi, pompierii. Dar nu a mai existat nicio șansă pentru mașina românului, care a ars în totalitate. Șoferul român se îndrepta spre vest în jurul orei 1 a.m. când a avut probleme cu motorul. Acesta a continuat însă să conducă, iar la un moment a observat că din compartimentul motor se ridica fum.

Imediat a oprit, și-a luat lucrurile din mașină și a ieșit, în siguranță, afară. La fața locului au ajuns pompierii Telfs și Silz, care au făcut tot posibilul pentru să lichideze incendiul, însă vehiculul a ars complet. La fața locului a ajuns o mașină de la o companie de tractări, care a ridicat automobilul ars, scrie krone.at.

Pavajul asfaltic a fost grav avariat în urma incendiului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Autostrada Inntal a fost complet închisă pentru aproximativ 30 de minute pe durata misiunii salvatorilor.  La locul evenimentului, au intervenit Detașamentul de pompieri Silz, polițiștii și o companie locală de tractări.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel