Au fost aprinse lumânări în fața Judecătoriei din Baia Mare, după ce șoferul care a zdrobit doi soți a fost eliberat

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Au fost aprinse lumânări în fața Judecătoriei din Baia Mare, după ce șoferul care a zdrobit doi soți a fost eliberat
Au fost aprinse lumânări în fața Judecătoriei din Baia Mare, după ce șoferul care a zdrobit doi soți a fost eliberat

Au fost aprinse lumânări marți seară în fața Judecătoriei din Baia Mare, după ce șoferul care a zdrobit doi soți într-o stație de autobuz a fost lăsat să plece acasă.

Individul fusese reținut inițial de Poliție pentru 24 de ore. Magistrații au decis însă ca șoferul să fie cercetat în libertate. Una dintre victime, femeia de 20 de ani, a murit. Soțul ei, operat de mai multe ori, are nevoie disperată de sânge.

Familia, prieteni, dar și oameni care nu-i cunoșteau pe cei doi soți s-au strâns, marți seară, în fața Judecătoriei din Baia Mare. Au venit cu lumânări și flori pentru a-i aduce un omagiu tinerei care și-a dat ultima suflare la 48 de ore după accident.

Avea numai 20 de ani și a fost lovită în plin de maşina care a intrat în refugiul din Baia Mare, unde aștepta autobuzul împreună cu soțul ei. Rănile erau atât de grave, încât medicii au fost nevoiți să îi amputeze piciorul stâng.

 

„Decizia chiar nu e corectă”

 

„O cunoșteam pe Denisa, am fost prietene și chiar îmi doresc ca acel om să răspundă și să fie închis pentru tot ceea ce a făcut. Decizia chiar nu e corectă și îmi doresc să se facă recurs”, a spus prietena fetei, la Știrile PRO TV.

„Să se gândească la viața lui ca și conducător, dar și la cei din jur, pentru că și viața lui a fost pusă în pericol”, a spus o femeie.

„Nu-I cunoșteam pe niciunul dintre cei implicați în accident. Îmi pare rău pentru cele implicate și pentru sufletul fetei, ca să ajungă mai ușor în partea cealaltă. Și-a asumat viteza și riscurile, atunci să-și asume și rezultatele”, susține un localnic.

 

Șoferul de 20 de ani a fost eliberat din arest

 

Tânărul aflat la volan, care are carnet de doi ani, ar fi pierdut controlul bolidului, iar după impact s-a rotit și s-a înfipt cu spatele într-un copac. În același loc erau și alte persoane, care au reușit în ultimul moment să se salveze.

Nu și Denisa și soțul ei. Bărbatul a fost transportat la Cluj cu traumatisme la ambele picioare şi la coloană şi a fost operat de mai multe ori. Are nevoie disperată de sânge, așa că familia a lansat un apel pe rețele sociale.

„A fost 13 ore în operație și e stabil Raul. În schimb, o să aibă nevoie de mai multe operații”, a spus un prieten.

Marți, șoferul de 20 de ani a fost eliberat din arest, după ce a fost reținut 24 de ore de polițiști. Este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar acum anchetatorii așteaptă rezultatele probelor de sânge și toxicologice.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel