Astra Zeneca anunță reducerea livrărilor de vaccin în Uniunea Europeană

vaccin_astra_zeneca
vaccin_astra_zeneca
Grupul AstraZeneca a anunţat sâmbătă noi reduceri ale livrărilor vaccinului său împotriva COVID-19 în Uniunea Europeană, invocând restricţii la export, relatează AFP.

"AstraZeneca anunţă cu regret o scădere a livrărilor de vaccinuri împotriva COVID-19 în Uniunea Europeană, în pofida efortului său neobosit de a accelera aprovizionarea", a declarat un purtător de cuvânt.

Confruntat cu dificultăţi de producţie, grupul a decis să apeleze la siturile sale de producţie din afara UE pentru a asigura livrările Celor 27 dar "din nefericire, restricţii ale exporturilor vor reduce livrările în primul trimestru şi cel mai probabil în al doilea", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Grupul are drept obiectiv livrarea a 100 de milioane de doze în prima jumătate a anului, 30 de milioane în primul trimestru şi 70 în al doilea.

UE a cerut intensificarea livrărilor cu AstraZeneca



Foarte criticată pentru lentoarea livrărilor în Europa şi întârzierile grupului AstraZeneca, Comisia Europeană, care a negociat contractele în numele celor 27 de state membre, mizează pe o intensificare a livrărilor în al doilea trimestru.

Acestea ar putea atinge un ritm mediu de 100 de milioane de doze pe lună din aprilie până în iunie pentru toate vaccinurile, respectiv de 300 de milioane pentru între trimestrul. Comisia Europeană are drept scop vaccinarea a 70% dintre europeni până la sfârşitul verii.

AstraZeneca a anunţat la sfârşitul lui ianuarie că nu va putea livra Celor 27 decât 40 de milioane de doze de vaccin în primul trimestru, din cele 120 de milioane promise iniţial, din cauza dificultăţilor de producţie dintr-o uzină belgiană, relatează Mediafax.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close