Anglia. Român, acuzat că a ucis o femeie și că l-a rănit grav pe soțul ei în timpul unei spargeri: „Sunt nevinovat!”

anglia--roman--acuzat-ca-a-ucis-o-femeie-si-ca-l-a-ranit-grav-pe-sotul-ei-in-timpul-unei-spargeri-sunt-nevinovat
Anglia. Român, acuzat că a ucis o femeie și că l-a rănit grav pe soțul ei în timpul unei spargeri: „Sunt nevinovat!”. FOTO: captură dailymail.co.uk
Un român, în vârstă de 33 de ani, este judecat pentru crimă la Derby Crown Court, regiunea East Midlands din Anglia.

Potrivit presei din Anglia, românul Vasile C. este judecat după ce ar fi ucis o pensionară, în vârstă de 86 de ani, în casa ei și a încercat să-i ucidă și soțul, un consilier local în vârstă de 88 de ani.

Un vecin a găsit cuplul în stare gravă în casă

Vasile a fost arestat după ce Freda W., în vârstă de 86 de ani, a fost ucisă într-un incident violent la casa ei din Langwith Junction, Shirebrook, lângă Bolsover din Derbyshire. Totodată, soțul ei Ken a suferit răni grave.

Românul s-a prezentat vineri la Derby Crown Court și a urmat procedurile prin intermediul unui interpret român, pledând nevinovat la acuzațiile de omor și tentativă de omor. Acuzațiile susțin că Vasile, rezident în Nottinghamshire, a ucis-o pe Freda pe 14 ianuarie și a încercat să-l ucidă pe soțul ei, consilier local, la aceeași dată.

Un vecin îngrijorat a găsit cuplul în stare gravă a doua zi, pe 15 ianuarie, la ora locală 09:00.

O anchetă deschisă la Tribunalul Chesterfield a auzit anterior că Freda W. a murit ca urmare a rănilor la cap și a obstrucției căilor respiratorii. Poliția din Derbyshire a declarat anterior că una dintre liniile lor principale de anchetă a fost că incidentul a urmat după o spargere.

Vasile, arestat preventiv

Românul a fost arestat preventiv, iar judecătorul Nirmal Shant QC i-a spus: „Domnule C., procesul dumneavoastră va avea loc pe 4 octombrie. Înainte de aceasta, veți fi la această instanță pe 8 iulie pentru ca toate chestiunile dinaintea procesului dumneavoastră să fie finalizate. Între timp, sunteți arestat preventiv”.

Mai devreme, poliția din Derbyshire a confirmat că pensionarul „a ieșit din spital și își continuă recuperarea”.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close