Verdict dat de medici: pentru copii, rețelele socializare la fel de nocive ca fumatul
31 Mai 2026
Într-un comunicat de presă, MAE precizează că, în cursul zilei de miercuri, un angajat cu funcție de execuție din cadrul Centralei MAE a fost depistat pozitiv cu infecția COVID-19.
Reprezentanții ministerului susțin că au fost luate măsurile pentru protecția celorlalți angajați.
„Astfel, în acest caz, au fost luate, în regim de urgență, toate măsurile care se impun în relația cu autoritățile competente, precum și măsuri de protecție pentru restul colectivului”, se arată în comunicat, potrivit Mediafax.
[citeste si]