Alertă Coronavirus: MAE, anunț despre românii de la bordul navei de croazieră din Japonia

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Sursa foto: Twitter / Kyle Spencer
Sursa foto: Twitter / Kyle Spencer

Ministerul de Externe informează, într-un comunicat de presă emis vineri, că cei 17 români de la bordul navei de croazieră aflată în carantină în portul din Yokohama nu au coronavirus. Potrivit MAE, starea de sănătate a cetățenilor români aflați la bord este bună.

„În continuarea informațiilor cu privire la situația celor 17 cetățeni români prezenți la bordul navei de croazieră aflată în carantină în portul din Yokohama, MAE face următoarele precizări: Potrivit informațiilor obținute de către Ambasada României la Tokyo, până la acest moment nu au fost identificați cetățeni români printre cele 61 de persoane ale căror rezultate medicale să fi confirmat prezența coronavirusului, iar starea de sănătate a cetățenilor români aflați la bord este bună", arată mesajul Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit Ministerului, misiunea diplomatică păstrează legătura în permanență atât cu autoritățile nipone competente, cât și cu cetățenii români, fiind pregătită să acorde asistență consulară dacă situația o va impune.

Cele 61 de cazuri de coronavirus confirmate până acum au provenit dintr-un număr de 273 de persoane care au fost testate fie pentru că prezentau simptome, fie au intrat în contact direct cu cei infectaţi, potrivit Ministerului Sănătății din Japonia, transmite Reuters. Anterior, fuseseră confirmate cel puţin 20 de cazuri de infectare cu noul virus.

Oficialii niponi au început marți să testeze peste 3.700 de persoane care se aflau la bordul unei nave de croazieră în carantină în apropierea portului Yokohama, după ce un pasager al vasului a fost depistat cu coronavirus.

MAE a anunțat joi că 17 cetățeni români se află la bordul navei de croazieră aflată în carantină în Japonia. Dintre aceștia, doi sunt turiști, iar ceilalți 15 sunt membri ai echipajului navei,informează Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel