Ziua Marinei, în mai multe orașe din țară. Spectacol naval de amploare la Constanţa

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Activităţii de Ziua Marinei Române în Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea şi Bucureşti
Activităţii de Ziua Marinei Române în Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea şi Bucureşti

Statul Major al Forțelor Navale organizează în orașele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și București, o serie de activități dedicate Zilei Marinei Române – 15 august. Anul acesta, activitățile se vor desfășura atât în mediul online, cât și cu participarea publicului, cu respectarea măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Ziua Recunoștinței este marcată sâmbătă, 14 august, când vor fi organizate ceremonii de depuneri coroane de flori la Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea, pentru a cinsti memoria eroilor marinari. Totodată, la Constanța va fi organizată, în portul militar, o festivitate de acordare a unor embleme, plachete și medalii personalului militar și civil, care a obținut rezultate meritorii în procesul de instruire din ultimul an.

Tot sâmbătă, 14 august, porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea vor putea fi vizitate de publicul larg, în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2.

Duminică, 15 august, între orele 10.00 și 11.00, în portul militar Constanța va fi organizată o ceremonie în cadrul căreia va fi citit ordinul comun al miniștrilor apărării naționale, transporturilor și administrației și internelor, după care vor fi acordate drapelele de luptă Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” și Direcției Hidrografice Maritime „Comandor Alexandru Cătuneanu”.

Navele aflate pe mare, în dispozitivul din fața clădirii Comandamentului Flotei, vor defila pe traseul Constanța – Midia și retur, iar un elicopter IAR Puma, aeronave MIG-21 și F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aeronave „Typhoon” britanice și un avion de cercetare P-8 american vor survola dispozitivul de nave și portul militar Constanța. Ziua se va încheia cu retragerea cu torțe, la ora 20.30, pe traseul Cazino - Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu și cu un spectacol de artificii organizat de Primăria Municipiului Constanța.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel