EXCLUSIV  "Ziua Culturii Nationale", sărbătorită la Consulatul General al Romaniei la Milano VIDEO

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Inregistrarea evenimentului "Ziua Culturii Nationale", găzduit de Consulatul General al Romaniei la Milano.

Duminică 20 ianuarie 2019, la Consulatul General al României din Milano s-a sărbătorit Ziua Culturii Naţionale. Organizatoarea evenimentului a fost Asociaţia Culturală IH.th.IS din Cassano d’Adda, care, împreună cu românii prezenţi au celebrat această zi importantă prin cântec şi poezie. S-au recitat poeziile lui Eminescu, Coşbuc şi Traian Dorz. Protagonişti au fost copiii asociaţiei care au demonstrat că, deşi născuţi în Italia, nu şi-au uitat originile. A mai participat la eveniment şi poetul diasporei, Viorel Boldiş.

Acesta a recitat poezii mai puţin cunoscute ale lui Eminescu, dar şi câteva poezii proprii. Evenimentul a continuat cu un miniconcert al formaţiei  Sunday Feeling, un grup format din 5 tineri italieni şi o româncă care interpretează cântece româneşti.

Poeziile lui Traian Dorz au fost recitate de către copiii grupului Oastea Domnului din Bergamo.

Iată imaginile: 

 

Emoţiile au fost mari, atât din partea publicului cât şi a organizatorilor.

Mai jos, o poezie compusă de poetul Viorel Boldiş şi recitată la eveniment.

Tu n-ai murit, Mihai

Tu n-ai murit, Mihai, poeţii nu mor,
Se retrag uneori în visele lor
Lăsându-ne goi ca cerul pustiu.
Tu n-ai murit, Mihai, tu încă eşti viu,

Tu încă păşeşti printre noi cu sfiinţă,
Trist de atâta necuviinţă
Cuibărită în sufletul neamului tău.
Iar noi tot aici, din rău în mai rău…

Te mai citim uneori, rar, tot mai rar;
De te-am înţelege mai bine măcar.
Tu n-ai murit, Mihai, suntem noi cei morţi,
Cum de încă poţi să ne mai suporţi,

Cum de încă, Mihai, nu te-ai săturat
De poporul acesta neruşinat?
Tu n-ai murit, Mihai, că de-ai fi murit
Sufletul ţării ar fi înmărmurit.

Te aşteaptă încă îngerii în rai…
Spre norocul nostru, tu n-ai murit, Mihai.

Viorel Boldiş

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel