Zbor întârziat din cauza unor turişti britanici. S-au luat la BĂTAIE în avion

[] []

17 mai 2019, 10:57
Salveaza PDF Comentarii

Mai mulţi turişti britanici au fost arestaţi după ce un zbor Wizz Air pe ruta Luton - Budapesta a fost nevoit să-şi întârzie aterizarea din cauza unei încăierări izbucnite la bord, informează vineri publicaţia britanică The Independent. 

Zborul 2208, cu circa 170 de oameni la bord, era aproape de finalul călătoriei sale de două ore până pe aeroportul Ferihegy, de la marginea capitalei ungare, când un pasager indisciplinat şi-a părăsit scaunul aflat în mijlocul cabinei şi s-a dus la spatele avionului, aparent pentru a folosi toaleta.

Membrii echipajului i-au cerut pasagerului, care părea să fi consumat mult alcool, să se întoarcă la locul său, iar când acesta a refuzat, au informat căpitanul că, în condiţiile în care cabina nu se afla în siguranţă, aeronava nu putea ateriza.

Piloţii au efectuat imediat o "întoarcere", în cadrul căreia avionul a urcat rapid şi s-a îndepărtat de aeroport.

 

Bătaie în avion. Căpitanul a sunat la poliţie

 

Un membru al echipajului a explicat pasagerilor ce s-a întâmplat şi i-a cerut din nou pasagerului indisciplinat să se întoarcă la locul său.

În faţa unui nou refuz, un grup de pasageri - care păreau să fi consumat la rândul lor mult alcool - şi-au părăsit locurile, supăraţi că pasagerul întârzia sosirea avionului la Budapesta.

Citeşte şi: Londra. Avion întârziat din cauza unui român beat şi pus pe scandal - VIDEO

În spatele avionului a izbucnit o bătaie. După ce au fost împărţiţi câţiva pumni, ordinea a fost restabilită parţial şi avionul a putut ateriza, cu o întârziere de jumătate de oră. 

Pasagerilor li s-a cerut să rămână pe locurile lor, însă cei implicaţi în bătaie s-au ridicat, şi-au luat bagajele de mână şi s-au îndreptat spre spatele avionului. Căpitanul a anunţat că a sunat la poliţie, un anunţ întâmpinat cu aplauze de ceilalţi călători.

Doi poliţişti au descins în avion şi au arestat doi bărbaţi şi o femeie.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.24