Vîlceanu: Parlamentarii care semnează pentru suspendarea președintelui, excluși imediat

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Dan Vîlceanu dezminte zvonurile potrivit cărora va fi numit premier PNL
Dan Vîlceanu dezminte zvonurile potrivit cărora va fi numit premier PNL

În momentul în care semnează pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis un parlamentar nu mai este liberal și va fi exclus „imediat” din partid, spune secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu.

„Nu avem ce să discutăm. Dacă chiar a semnat și din câte am înțeles a semnat va fi exclus din partid. În maximum o săptămână-două. Deci imediat”, spune secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, după ce un deputat PNL a semnat documentul de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis.

Întrebat dacă PNL își permite să mai piardă parlamentari, în condițiile în care mai mulți senatori și deputați au părăsit grupul parlamentar, Dan Vîlceanu răspunde: „Îmi pare rău. În momentul în care ai făcut un asemenea gest nu ești parlamentar liberal. Ești de la AUR. Ai aceeași minte ca Georgică Simion și te duci la Georgică Simion”.

Încep procedurile pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, a anunțat luni deputatul George Simion, copreședinte AUR. El spune că documentul a fost semnat și de parlamentari ai PNL.

Vîlceanu: Parlamentarii care semnează pentru suspendarea președintelui, excluși imediat

 

„Azi, 1 noiembrie, la începutul lunii, într-o zi de luni, la fel cum anunțam pe 1 septembrie, demiterea lui Florin Cîțu, anunțăm azi inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis mai mulți parlamentari de la mai multe partide că vor semna procedura de suspendare și vom apela la sutele de mii de români care ne contactează și ne roagă să-l dăm jos pe Iohanis, pentru că o vorbă românească ne spune că peștele se împute de la cap”, anunță copreședintele AUR George Simion, citează Mediafax.

Negocierile pentru formarea unei coaliţii încep miercuri, după ce premierul desemnat, Nicolae Ciucă, şi-a depus mandatul, iar conducerea PNL a decis „flexibilizarea” mandatului de negociere.

În lipsa unui sprijin pentru un guvern minoritar, PNL este nevoit să caute suport la cei pe care i-a criticat. Miercuri, echipa desemnată pentru negociere va începe discuţii pentru închegarea unei coaliţii de guvernare atât cu USR cât şi cu PSD.

Negocieri cu USR și PSD

 

Florin Cîţu se va întâlni cu liderul USR, Dacian Cioloş, în cursul zilei. Refacerea alianţei PNL-USR-UDMR are două probleme majore: opoziţia unor filiale ale PNL, care au fost foarte vocale împotriva USR în ultima perioadă, dar şi aritmetica parlamentară care s-a complicat după plecare taberei Orban din PNL.

O eventuală alinţă PNL-USR-UDMR ar avea mai puţin de 234 de voturi şi ar fi nevoită să apeleze la parlamentarii neafiliaţi sau la minorităţi pentru a trece guvernul şi a adopa ulterior proiectele legislative dorite. Fosta coaliţie se bazează în prezent doar pe 225 de parlamentari.

O alianţă PNL-PSD-UDMR este dorită de anumite filiale PNL, dar şi de preşedintele Iohannis care a avut un discurs extrem de critic la adresa USR.

Totuşi o parte semnificativă din PNL este împotriva unei astfel de alianţe pe de o parte din cauza impactului negativ pe care l-ar putea avea asupra imaginii partidului, dar şi din cauza cerinţelor mari pe care PSD le are - jumătate din ministere sau premierul.

O coaliţie PNL-PSD-UDMR ar avea o majoritate confortabilă de peste 300 de parlamentari în condiţiile în care majoritatea necesară este de 234, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel