Ursula von der Leyen consideră foarte probabilă expirarea fără acord a tranziţiei post-Brexit

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis la reuniunea Consiliului European că probabilitatea încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit este mai mare decât ajungerea la o soluţie, afirmă oficiali citaţi de publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Un eşec al negocierilor cu Marea Britanie este mai probabil decât ajungerea la un acord, le-a spus Ursula von der Leyen liderilor ţărilor din cadrul Uniunii Europene, la reuniunea de la Bruxelles, conform unui oficial UE.

La rândul său, premierul britanic, Boris Johnson, a declarat la Londra, după întrevederea cu Ursula von der Leyen de miercuri seară că este "mai probabil un acord cu UE după modelul australian". Australia nu are acord comercial cu Uniunea Europeană, astfel că schimburile se desfăşoară în virtutea normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Boris Johnson şi Ursula von der Leyen nu au ajuns la niciun acord în negocierile privind relaţiile bilaterale post-Brexit. "Am avut o discuţie activă şi interesantă asupra situaţiei listei problemelor semnificative. Am înţeles clar fiecare poziţia celuilalt. Poziţiile rămân la mare distanţă una de cealaltă. Am stabilit ca echipele noastre să se reunească imediat pentru a încerca să rezolve aceste probleme esenţiale. Vom ajunge la o decizie până la sfârşitul acestei săptămâni", a anunţat Ursula von der Leyen, după întrevederea pe care a avut-o miercuri seară, la Bruxelles, cu Boris Johnson.

"O decizie fermă despre viitorul negocierilor ar urma să fie luată până duminică", a declarat un oficial guvernamental britanic, citat de BBC News.

 

Merkel: Bruxellesul este pregătit pentru scenariul expirării fără acord a tranziţiei post-Brexit

 

Premierul Boris Johnson a anunţat în mai multe rânduri că nu vrea prelungirea tranziţiei post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie.

Înaintea întrevederii cu Usrula von der Leyen, Boris Johnson declara că aştepta concesii din partea Uniunii Europene în negocierile privind relaţiile post-Brexit. Boris Johnson a insistat, în Camera Comunelor, că Marea Britanie nu poate accepta reguli impuse de Uniunea Europeană. "Nu cred că aceştia sunt termeni pe care să îi poată accepta premierul vreunei ţări", a declarat Boris Johnson, subliniind că se poate ajunge la un "acord bun" dacă Uniunea Europeană nu mai pune condiţii suplimentare.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, ţară care exercită în prezent Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a declarat că Bruxellesul este pregătit pentru scenariul expirării fără acord a tranziţiei post-Brexit, dacă Marea Britanie nu acceptă menţinerea standardelor comunitare. "Încă există şansa unui acord. Nu cred că vom şti mâine dacă vom reuşi ori nu, eu, cel puţin, nu pot promite acest lucru, dar continuăm să lucrăm", a declarat Angela Merkel, miercuri, în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei. Angela Merkel a subliniat că Uniunea Europeană este pregătită pentru eşecul negocierilor. "De asemenea, suntem pregătiţi, dacă nu vom putea accepta condiţiile britanice, să mergem pe un drum al lipsei unui acord. Un lucru este clar: trebuie să fie posibil să garantăm integritatea pieţei unice", a subliniat Angela Merkel.

Liderul de la Berlin a evidenţiat importanţa garantării standardelor egale pentru companiile din Uniunea Europeană şi Marea Britanie. "Acum pornim de la un sistem legal armonizat, similar, dar peste câţiva ani sistemele judiciare se vor dezvolta separat în privinţa politicilor în domeniul mediului, al muncii şi sănătăţii. (...) Avem nevoie de standarde egale, nu doar pentru acum, ci şi pentru viitor (...)", a subliniat Angela Merkel.

 

Johnson a admis că negocierile cu UE privind relaţiile post-Brexit s-ar putea încheia fără acord

 

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a admis, marţi, că negocierile cu Uniunea Europeană privind relaţiile post-Brexit s-ar putea încheia fără acord, deşi ambele părţi vor depune eforturi până în ultimul moment. Întrebat dacă negocierile vor continua până în ultimul moment, Boris Johnson a declarat: "Sigur că da". "Suntem mereu încrezători, dar ar putea veni un moment în care vom admite că este momentul încheierii negocierilor şi că aşa stau lucrurile. Vom prospera foarte mult în orice mod şi, dacă vom ajunge la un model precum cel australian, este bine şi aşa", a afirmat Boris Johnson.

Guvernul Marii Britanii poartă negocieri cu Uniunea Europeană pentru configurarea relaţiilor post-Brexit, în contextul în care perioada de tranziţie expiră pe 1 ianuarie 2021.

Reprezentantul Franţei în Comisia Europeană, Thierry Breton, comisar pentru Piaţa Internă, a avertizat recent că nu va exista niciun acord post-Brexit dacă Marea Britanie nu acceptă standardele UE. "Eu înţeleg foarte bine că prietenii noştri britanici vor să beneficieze de pe urma pieţei comunitare. Dacă britanicii acceptă aceste reguli, vor fi bineveniţi. Dacă nu le acceptă, nu va fi niciun acord", a atras atenţia Thierry Breton.

 

Marea Britanie va continua să aplice reglementările UE până pe 31 decembrie 2020

 

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale.

Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie, scrie Mediafax.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

21 ian 2021, 05:13 in Știri
Horoscop, joi, 21 ianuarie 2021

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.200
YesMy