Liceu Tamasi Aron Odorheiul Secuiesc. Sursa ISU
Secretariatul de stat ungar pentru comunităţile maghiare de peste hotare a anunţat sâmbătă că trimite 20 de milioane de forinţi (52.356 de euro) drept ajutor de urgenţă după accidentul tragic de la internatul liceului 'Tamasi Aron' din Odorheiu Secuiesc, relatează MTI, citată de Agerpres.
Ajutorul va fi furnizat prin alianţa profesorilor maghiari din România şi va fi destinat înlocuirii echipamentului tehnic avariat utilizat de elevi, menţionează un comunicat al Secretariatului de stat ungar pentru comunităţile maghiare de peste hotare.
Luni, un perete al internatului Liceului 'Tamasi Aron' din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit, sub dărâmături fiind prinşi patru elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Un băiat de 17 ani a decedat, iar trei fete au ajuns la spital, una dintre ele fiind încă în stare critică.
Secţia de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a preluat dosarul. Au fost audiaţi o serie de martori şi au fost ridicate o serie de înscrisuri pentru a fi administrate ca probe la dosarul cauzei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Germania introduce pensia activă. Impozitul pentru pensionari, eliminat complet, cu o singură condiție
Bogdan Bolojan /
17 sep 2025, 18:10
BREAKING NEWS
Guvernul cancelarului Friedrich Merz vrea să introducă, de la 1 ianuarie 2026, așa-numita „pensie activă”, care ar permite pensionarilor să câștige până la 2.000 de euro pe lună fără a plăti impozit. Măsura este gândită pentru a încuraja persoanele trecute de vârsta legală de pensionare să rămână pe piața muncii și să sprijine economia aflată în criză de personal calificat. Deși planul este lăudat de politicienii CDU, vocile critice avertizează că soluția este scumpă și nu rezolvă problemele reale ale sistemului.