Ungaria. Medicul român, care și-a împușcat fosta iubită și pe soțul ei, condamnat pe viață. Dan a apăsat pe trăgaci cu sânge rece

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
 Ungaria. Medicul român, care a împușcat-o pe fosta iubită și pe soțul ei, condamnat pe viață. Dan a scos pistolul și a tras, cu sânge rece
Ungaria. Medicul român, care a împușcat-o pe fosta iubită și pe soțul ei, condamnat pe viață. Dan a scos pistolul și a tras, cu sânge rece

Medicul român, care a împușcat, în urmă cu șase ani, din gelozie, doi soți în Nyíregyháza, a fost condamnat de Tribunalul Nyíregyháza la închisoare pe viață.

Dan S.  este eligibil pentru eliberare condiționată cel mai devreme după 25 de ani de închisoare. Românul Dan S. lucra ca medic în Ungaria, când, în 2012, a cunoscut-o pe femeia cu care a dezvoltat o relație amoroasă.  Ulterior s-au despărțit, lucru pe care el nu și l-a dorit și a continuat să o contacteze personal și telefonic pentru a restabili relația. 

Cum nu a putut accepta respingerea femeii, a decis să o ucidă pe ea și pe soțul ei. Românul a condus până la casa cuplului, având cu el cu o armă de foc, pe care o cumpărase mai devreme. S-a apropiat de casă cu bicicleta, apoi s-a ascuns și a așteptat, scrie 24.hu.

Citeste si: Medic român acuzat de crimă în Ungaria: A împușcat-o pe fosta iubită și pe soțul ei în fața gemenilor. Cazul, aproape la final

Soțul și cei doi copii se aflau acasă în acel moment.  Când femeia s-a întors acasă, medicul român a urmărit-o. A ajuns-o din urmă la ușa din față, iar femeia s-a speriat și a cerut ajutor de la soțul ei. Atunci Dan S. a scos  pistolul și i-a împușcat în cap atât pe femeie, cât și pe soțul ei, de la distanță mică. 

Apoi a pus bicicleta în mașină și a fugit în România, unde a fost arestat a doua zi în baza unui mandat european de arestare și predat Ungariei în septembrie 2019.

Vedeți si.  Medic român acuzat de crimă în Ungaria: A împușcat-o pe fosta iubită și pe soțul ei. „Am avut remușcări că nu am îmbrățișat-o întâi“

În urma împușcăturilor, femeia a suferit răni atât de grave, încât a murit la fața locului, în timp ce soțul ei a supraviețuit, dar s-a recuperat cu o invaliditate permanentă și cu grave probleme de sănătate. Verdictul nu este definitiv pentru că procurorul, acuzatul și apărarea sa au făcut apel.

 

Medicul român acuzat de crimă: „Acesta este singurul adevăr“

 

„Acesta este singurul adevăr“, a declarat medicul român care și-a recunoscut vinovăția, dar nu și faptul că a fost un act premeditat. Mărturia sa a dezvăluit că, atunci când s-au despărțit în august 2014, a căzut într-o depresie severă, având gânduri sinucigașe. „Am decis că cel mai bun mod de a face acest lucru era cu o armă și mi-am luat una", a spus el. 

„Pe 30 august, am avut o noapte teribilă, cu un somn agitat, gânduri sinucigașe și aritmie cardiacă", și-a amintit S.D., care s-a gândit că înainte de a se sinucide să o întrebe pentru ultima oară pe femeie dacă există cale de împăcare. Pe 31 august a plecat să o caute, luând arma cu el ca, în cazul în care ea spunea nu, sau refuza să vorbească cu el, să se sinucidă pe loc.

„I-am făcut semn să se oprească. M-a văzut, a încetinit, dar și-a continuat drumul“, a spus el. Când a ajuns la poartă i-a cerut să stea undeva să discute, dar ea a început să meargă spre casă. S.D, a urmat-o și când a ajuns pe treptele terasei, a scos pistolul, punându-l la tâmplă. „Ar trebui să mă sinucid aici?“ - a întrebat el. "Fă-o, fă-o", ar fi răspuns ea și a mers mai departe.

„S-a apropiat de fereastra holului și s-a uitat la mine. Apoi ușa de la sufragerie s-a deschis, iar eu m-am întors și, din reflex, am tras în direcția în care stătea ea. Am apăsat pe trăgaci, dar nu am făcut-o intenționat. Nu înțelegeam de ce am tras, eram încremenit acolo. Apoi ușa s-a deschis și am tras din nou automat. Nu am văzut ce se întâmpla în spatele ușii închise, doar i-am auzit căzând la pământ, am auzit copiii mergând repede și strigând, ceea ce m-a trezit din vis", a relatat Dan S., care a spus că a fost acțiune reflexă.

Apoi s-a urcat în mașină și a plecat în România pentru a se sinucide și a fi îngropat acolo. „Am simțit remușcări pentru că nu am îmbrățișat-o", a mai spus bărbatul. 

 

Gemenii soților au rămas fără mamă 

 

Soțul femeii decedate, R.L., a intrat în sala de judecată și a povestit versiunea lui, menținută de lungul anilor în proces: „Stătea la un metru distanță de mine. Nu am putut să spun nimic, lucrurile s-au întâmplat atât de repede. "O să te omor", a spus el, și a tras, de două ori la rând. A tras un foc de armă fără țintă, am căzut și am așteptat ca el să-mi pună arma la cap și să apese pe trăgaci. Dar nu a făcut-o, era un laș", a spus R.L.

Fiica lui a îngenuncheat lângă el, plângând și implorând. "Tati, nu muri". De la el a aflat că soția lui murise. „Fiul meu l-a văzut plecând pe bicicletă. Acestea sunt faptele", a declarat tatăl, care a rămas singur cu cei doi copii ai săi, rămânând de atunci paralizat pe partea stângă și pierzându-și locul de muncă.

„De atunci, copiii mei nu au mai putut rosti cuvântul "mamă". Iar de Ziua Mamei mergem la cimitir. Nu se poate explica acest lucru, așa cum pierderea lor este de neînlocuit", a spus tatăl, calificând gestul medicului drept impardonabil și spunând că este prima dată când acesta își cere scuze. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel