Un tribunal din Germania a condamnat trei membri ai unei reţele de traficanţi de droguri, interceptate în România

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un tribunal din oraşul german Essen a condamnat joi la pedepse de până la 10 ani şi 9 luni de închisoare trei membri ai unei reţele de traficanţi de droguri, care au fost interceptate şi confiscate în România, informează DPA.

Instanţa a stabilit că inculpaţii, care au vârste între 23 şi 55 de ani, au făcut parte dintr-o reţea internaţională care transporta droguri între Siria, România şi Arabia Saudită.

La sfârşitul lui 2019, un prim container a fost expediat din Siria spre Arabia Saudită via România. În container se aflau peste 2 milioane de comprimate de captagon (o amfetamină provenită dintr-un fost medicament psihotrop) ascunse în 12 unităţi de răcire. Drogurile au fost descoperite şi confiscate de vameşii români.

Un tribunal din Germania a condamnat trei membri ai unei reţele de traficanţi de droguri, interceptate în România

 

Alte două containere, cu aproximativ 1,3 tone de haşiş, 700 kg de amfetamine şi 4 milioane de comprimate de captagon, ascunse sub săpun libanez, au fost de asemenea interceptate în România.

Inculpaţii, care au cetăţenie siriană şi germano-algeriană, au făcut mărturisiri pe parcursul procesului. Ei au declarat că au fost implicaţi mai ales în operaţiuni logistice în afara Siriei.

Sentinţele nu sunt definitive şi pot fi atacate cu recurs, potrivit Agerpres.

 

Vezi și:

Români, escrocherii pe șoselele din Germania. Cum au reușit să le ia bani șoferilor

 

Mai mulți români au fost prinși după o escrocherie în Dillingen, Germania.

Potrivit informațiilor oferite de presa din Germania, escrocii români au încercat să fure trecătorii când schimbau bani. Astfel, ieri după-amiază, ocupanții unui autoturism din România le-au făcut cu mâna mai multor șoferi de pe o șosea și le-au cerut să schimbe bani românești în euro. În aceste cazuri, escrocii cereau mai mulți bani decât valorează moneda lor.

În schimb, în alte cazuri, escrocii au încercat adesea să vândă bijuterii fără valoare ca și cum ar fi aur adevărat.

Poliția avertizează cetățenii asupra acestor escrocherii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel