Un transportator român a câştigat procesul cu ANAF. Miza, aproape 6 milioane de lei

Un transportator a obţinut în instanţă anularea unei decizii a ANAF de impozitare retroactivă a diurnelor acordate şoferilor plecaţi în curse internaţionale, scrie Bihorjust.ro, precizând că Fiscul solicitase plata a peste 5,8 milioane de lei.

În timp ce firma Vimatra considerase aceşti bani în afara salariului, deci neimpozabili, ANAF i-a socotit ca făcând parte din venitul salarial. După doi ani de procese, societatea a obţinut o hotărâre definitivă de anulare a deciziei de impunere, scrie bihorjust.ro  

Decizia de impunere a fost atacată în justiţie pe două căi. Primul proces a fost deschis în 2018, la Curtea de Apel Oradea, pentru suspendarea executării silite a deciziei.  

”A fost nevoie să facem asta pentru că legislaţia spune că ANAF poate să înceapă executarea imediat, nu trebuie să aştepte să se ajungă la instanţă”, a explicat, pentru BihorJust, Alexandru Nicula, juristul firmei.  

Un transportator român a câştigat procesul cu ANAF

 

Potrivit acestuia: Din câte ştim noi, este prima hotărâre din ţară în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că diurna nu face parte din salariu. ”Trebuie să ştie toate firmele de transport că se poate câştiga un proces în cazul deciziilor de impunere pentru diurne, dar în anumite condiţii – adică actele să fie bine întocmite, iar managementul să fie implicat şi pe partea juridică”, a spus el.  

În 2019, judecătorii orădeni au admis cererea de suspendare a executării deciziei de impunere, soluţie menţinută un an mai târziu, şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  

Miza, aproape 6 milioane de lei

 

În paralel, firma Vimatra a iniţiat un proces de anulare a deciziei ANAF şi a tuturor documentelor care au decurs din aceasta la Curtea de Apel Bucureşti, oraş în care se afla sediul companiei la momentul controlului efectuat de Fisc. Instanţa i-a dat dreptate firmei care s-a mutat între timp în Bihor, iar pe 25 noiembrie 2021 Curtea Supremă a respins recursul ANAF, anulând definitiv decizia de impozitare a diurnelor acordate de Vimatra.  

HotNews a scris în decursul acestui an despre faptul că ANAF a reîncadrat diurna ca venit salariat şi a început să se uite pe ultimii 5 ani la transportatori, lucru anormal spus clar chiar de Camera Consultanţilor Fiscali. Transportatorii chiar au protestat pe această temă în faţa Guvernului. Între timp, în Parlament se află un proiect de lege care prevede amnistie şi corectarea acestei situaţii pentru a nu se mai repeta.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy