Un român stabilit în Spania și-a otrăvit cele două fiice, de doi și patru ani

Cristina Iacob |
Data publicării:
Foto: ILUSTRATIV / Sursa: pixabay.com
Foto: ILUSTRATIV / Sursa: pixabay.com

Un român și-a otrăvit cele două fiice și apoi s-a sinucis. 

 

Un român stabilit în Spania și-a omorât cele două fiice, în vârstă de doi și patru ani, și apoi și-a pus capăt propriei vieți. Garda Civilă a demarat o investigație în urma descoperirii cadavrelor, existând suspiciuni de otrăvire. 

Evenimentul a avut loc aseară într-o locuință situată în regiunea Alboloduy (Almería), Spania,  unde mama copiilor, inclusă în Sistemul Viogén de protecție a victimelor violenței de gen, a descoperit trupurile neînsuflețite ale fetițelor. Se pare că femeia, în vârstă de 23 de ani, își petrecuse weekendul separat de tatăl copiilor. 

Mama copiilor a depus plângere împotriva românului în 2022

 

Potrivit autorităților, mama minorilor a fost inclusă în acest sistem de protecție după ce a depus o plângere împotriva partenerului său în mai 2022, pe fondul violenței fizice suferite în timpul sarcinii.

Mama fetelor avea un ordine de restricție împotriva românului. Fetele nu erau afectate de ordin, fiind în legătură cu tatăl lor, scrie presa locală

Delegatul adjunct al Guvernului la Almería și-a exprimat profundă tristețe față de acest tragic incident și a subliniat necesitatea unei investigații atente, menționând că Garda Civilă a fost și va fi prudentă în abordarea cazului până la confirmarea tuturor aspectelor. Președintele Consiliului Provincial al Almería a transmis și el condoleanțe familiilor și vecinilor afectați de această tragedie.

--------------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel