Un român, care se întorcea din Franța, a fost dat jos din microbuz cu tot cu bagaje

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Un român, care se întorcea din Franța, a fost dat jos din microbuz cu tot cu bagaje. Sursa foto: Politia de frontiera
Un român, care se întorcea din Franța, a fost dat jos din microbuz cu tot cu bagaje. Sursa foto: Politia de frontiera

Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit la intrarea în țară, într-un microbuz, două drujbe despre care există suspiciunea că ar fi furate din Franța.

Sâmbătă, 17 septembrie, în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră la intrarea în țară un microbuz marca Renault, înmatriculat în România.

În microbuz, în calitate de pasager, se afla și un cetățean român în vârstă de 45 de ani, din județul Vrancea. Polițiștii de frontieră au descoperit în bagajele acestuia din urmă două drujbe marca Stihl, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente din care să rezulte achiziționarea legală a acestora. Existând suspiciunea că acestea ar putea fi însoțite fără drept, drujbele, în valoare de 17.500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

 

Vezi si:

 

Două camioane, încărcate zeci de tone de deșeuri, oprite la intrarea în România

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, împreună cu comisarii Gărzii de Mediu au oprit la intrarea în țară două camioane încărcate cu aproximativ 35 tone de deșeuri.

În Punctul de Trecere a Frontierei Petea, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat, în data de 16 septembrie, în jurul orei 14.00, un cetățean maghiar în vârstă de 48 de ani conducând un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, aparținând unei societăți comerciale din Ungaria.

Conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta cantitatea de 23 tone deșeuri din aluminiu, încărcate din Germania, fiind destinate unei societăți comerciale din județul Satu Mare.

În data de 17 septembrie, în jurul orei 20.30, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat un cetățean român, conducând un ansamblu auto format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Acesta transporta 12 tone de cauciucuri uzate și jante auto, încărcate de la o firmă din Germania, care urmau să ajungă la o societate comercială din județul Iași.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, s-a solicitat sprijinul autorizat al reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Conform legislaţiei în vigoare, persoanele în cauză nu au putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006. În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

 

 

Peste 11.000 de cetăţeni ucraineni au intrat sâmbătă în România, în creştere faţă de ziua precedentă

 

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că sâmbătă, 17 septembrie, au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 241.400 de persoane, dintre care 11.173 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 4,3% faţă de ziua precedentă.

Potrivit unui comunicat al IGPF transmis duminică, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat, sâmbătă, formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 241.400 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 60.200 mijloace de transport.

Astfel, începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict), până sâmbătă, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 2.339.683 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 66 de fapte ilegale (24 de infracţiuni şi 42 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Pe sensul de intrare în România, au fost 112.406 de persoane, dintre care 11.173 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 4,3% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 17.09.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.339.683 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

03 oct 2024, 23:07 in Sport
PAOK - FCSB, rezultat final
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel