Un român, care a vrut să se arunce în faţa unui tren, salvat în ultimul moment de doi poliţişti

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Un român, care a vrut să se arunce în faţa unui tren, salvat în ultimul moment de doi poliţişti
Un român, care a vrut să se arunce în faţa unui tren, salvat în ultimul moment de doi poliţişti

O operaţiune de salvare s-a desfăşurat contracronometru în Staţia CFR de la Gugeşti, unde un bărbat a vrut să se sincida, el fiind  îndepărtat de pe şine în ultimul moment.

Alin şi Alexandru sunt doi poliţişti la Transporturi Feroviare Focşani, care, marţi, au salvat viaţa unui bărbat care voia să se arunce în faţa trenului. Ei fost sesizaţi despre faptul că, în Staţia CFR Gugeşti, pe firul II de circulaţie, se află întinsă o persoană care manifesta un comportament agresiv faţă de cei care au încercat să îl îndepărteze de pe şinele de cale ferată.

Alin, poliţist de 16 ani la Transporturi Feroviare,  ştia că în câteva clipe urma ca acea şină să fie tranzitata de un tren InterRegio,  scrie adevarul.ro

"În cel mai scurt timp, colegii noştri, care încheiaseră o cercetare la faţa locului foarte aproape de zona indicată de apelant, au intervenit  rapid pentru imobilizarea şi îndepărtarea bărbatului din gabaritul căii. Nici nu au reuşit bine să se îndepărteze zona de pericol, când trenul a trecut zgomotos pe lângă ei. Bărbatului nu i-a putut fi stabilită iniţial identitatea, era dezorientat şi nu comunica. Astfel, după ce s-au asigurat că este în regulă, colegii l-au condus la Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J Vrancea şi au aflat că bărbatul are 31 de ani şi este din judeţul Vaslui", potrivit IPJ Vrancea. Intervenţia s-a finalizat la o unitate medicală de specialitate, unde bărbatul a rămas în siguranţă.

[citeste si]
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel