Un român a luat trenul și a încercat să intre în Danemarca. A fost arestat și condamnat la închisoare în timp RECORD

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Un român a fost arestat și condamnat la închisoare în timp record în Danemarca, după ce a încălcat a doua oară interdicția de a intra în această țară.  

Un român în vârstă de 33 de ani a fost condamnat, miercuri, la un an de închisoare și deportat cu interdicția de intrare în Danemarca timp de șase ani.

Bărbatul, care a fost arestat marți seara la Tønder, a fost condamnat miercuri de Curtea din Sønderborg pentru încălcarea interdicției de intrare pentru a doua oară la rând.

Departamentul de control al imigrației West a fost anunțat de polițiști că un cetățean român în vârstă de 33 de ani se află în gara Tønder, într-un tren care venea din Niebüll.

Ofițerii au încercat să-l legitimeze, însă bărbatul nu avea asupra sa un act de identitate. El a fost transportat la secție pentru a-i stabili identitatea, iar aici și-au dat seama că au în față o persoană care are interdicție de intrare în Danemarca încă din anul 2015.

Românul a fost condamnat la un an de închisoare și a fost deportat a doua zi, cu interdicție de intrare în Danemarca timp de 6 ani, relatează jv.dk

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel