Un oraş polonez pierde fonduri europene pentru că s-a declarat "zonă liberă de LGBT"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Oraşul Swidnik, din estul Poloniei, nu va mai putea obţine fonduri europene şi norvegiene în valoare totală de 8,8 milioane de euro după ce a adoptat o rezoluţie prin care se declară ''zonă liberă de LGBT'', a anunţat joi televiziunea poloneză, citată de agenţia EFE.

Alte circa 100 de municipalităţi poloneze s-au declarat începând din 2019 ''zone libere de LGBT''. În prezent mai sunt circa 90, după ce între timp unele au renunţat la acest demers în urma ameninţărilor Comisiei Europene că le va suspenda fondurile europene.

Primarul din Swidnik a declarat că decizia luată de administraţia sa reprezintă o ''poziţie, nu o opoziţie'' şi a criticat acţiunea Comisiei Europene de a sancţiona economic o asemenea hotărâre.

În schimb, opoziţia liberală a trimis administraţiei oraşului ''facturi'' cu fondurile pierdute, cerând membrilor acesteia ''să plătească din propriul buzunar'' sumele cu care ar fi trebuit să fie cumpărate maşini pentru poliţia locală şi să se construiască un nou centru civic şi o piaţă ecologică.

Liderul partidului conservator polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a avertizat că ''ideologia LGBT'', pe care a descris-o drept o ''mişcare din import'', ''ameninţă identitatea noastră, naţiunea noastră, existenţa ei şi statul polonez''.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel