Un mare economist anunță record pentru investitori în septembrie

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

 Tom Lee, unul dintre cei mai cunoscuţi strategi de pe Wall Street, prezice o perioadă profitabilă pentru investitori în septembrie, relatează CNBC.

Conform strategului, S&P 500 va creşte luna aceasta cu 100 de puncte, însă avântul indicelui are o dată de expirare, informează Ziarul Financiar.

„Am putea remarca un raliu cu adevărat puternic în septembrie. Pentru o bună parte din 2021, nu am crezut că a existat vreo fereastră în care să încapă vreo corecţie de 10%. Acum, considerăm că acea fereastră marcată de declin ar putea veni în luna octombrie”, a spus Tom Lee, cofondator al companiei de cercetare Fundstrat Global Advisors.

Lee atribuie vulnerabilitatea unui cumul de riscuri fiscale şi monetare, la care se adaugă incertitudinile cu privire la pandemie şi sezonul gripal: „Ne apropiem tot mai mult de reducerea măsurilor aplicate în pandemie. Atunci, retorica plafonului de datorie va reveni în spaţiul public şi, dacă vor exista temeri cu privire la plafonul datoriei, piaţa obligaţiunilor se va panica”.

De obicei, dacă piaţa bondurilor trece printr-o perioadă grea, efectele sunt observate şi în acţiuni. Însă între timp, Lee sugerează că ar putea efectua o serie de achiziţii.

Măsurile luate de stat vor fi prelungite

 

El susţine că nesiguranţa oferită de cazurile cu varianta Delta şi impactul economic al coronavirusului vor determina Rezerva Federală (banca centrală americană) să prelungească măsurile actuale. Potrivit lui Lee, mişcarea reprezintă o reţetă perfectă pentru noi maxime istorice în pieţe.

Anterior, Julian Emanuel, analist în cadrul furnizorului de date BTIG, a afirmat că luna septembrie ar putea înregistra o scădere de 10%-20% pe indicele de referinţă S&P 500, relatează Mediafax.  

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel