Un copilaș ROMÂN și mama lui, UCIȘI pe o trecere de pietoni, pe Transfăgărășan. Șoferul era BEAT și FĂRĂ PERMIS

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto: ILUSTRATIV
Foto: ILUSTRATIV

Un copil de 7 ani și mama lui, în vârstă de 30, au murit spulberați de o mașină. Șoferul era băut și nu avea permis de conducere.

La sosirea paramedicilor copilul de 7 ani prezenta traumatism cranian sever și multiple leziuni ale membrelor. Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au dat rezultate. Femeia de 30 ani, mama minorului, avea leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul. Un alt băiat, rănit la un picior, a fost transportat la CPU Sibiu.

Cel care a produs accidentul de la Cârtișoara este un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Cisnădie. Inițial, acesta a fugit de la locul impactului, dar s-a reîntors la scurt timp. Bărbatul era băut și nu avea permis de conducere, atunci când a pătruns pe contrasens și a intrat în plin în mamă și copiii ei, care se aflau pe marginea șoselei.

„Din primele cercetări se pare că în timp ce conducea maşina a pierdut controlul, a pătruns pe sensul opus de mers unde a accidentat o femeie şi doi copii (7 şi 10 ani), apoi a intrat într-un gard. Bărbatul nu deţine permis de conducere. Bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice: 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Sibiu.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel