Un copil ROMÂN, luat de lângă MAMA lui. Un irakian, PRINS cu băiețelul la graniță încercând să treacă ILEGAL pe jos

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
politiadefrontiera.ro
politiadefrontiera.ro

Un cetăţean irakian a fost arestat preventiv după ce a fost depistat la frontiera româno-bulgară când încerca să iasă ilegal din România, pe jos, cu fiul minor, în vârstă de cinci ani, fără acordul mamei, cetăţean român, informează un comunicat transmis miercuri de Garda de Coastă.

Conform sursei citate, lucrătorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov, judeţul Constanţa, au identificat şi oprit pe DN3 un autoturism ce efectua curse în regim de taxi, condus de cetăţeanul român R. M. în vârstă de 34 de ani, acesta declarând că a transportat din municipiul Călăraşi până la ieşirea din satul Almalău (judeţul Constanţa) un adult cu un copil, ce vorbeau limba română cu accent străin.

"Imediat a fost declanşată acţiunea de identificare a persoanelor respective şi de informare a autorităţilor bulgare care au şi depistat în apropierea graniţei comune, pe direcţia localităţii indicată de poliţiştii de frontieră români, cele două persoane de sex masculin. Astfel, în baza protocolului româno-bulgar, cei doi au fost preluaţi de către poliţiştii de frontieră români, fiind aduşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov pentru continuarea cercetărilor, unde s-a stabilit că este vorba despre un cetăţean irakian, în vârstă de 27 de ani şi fiul acestuia, cetăţean român, în vârstă de cinci ani", precizează Garda de Coastă.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că cetăţeanul irakian a încercat să iasă ilegal din ţară cu fiul său cu intenţia de a se deplasa în Irak, fără acordul mamei, care este cetăţean român.

Tribunalul Constanţa a dispus, în cursului zilei de miercuri, arestare preventivă pentru 15 de zile a cetăţeanului irakian pentru trecerea frauduloasă a frontierei şi trafic de migranţi, iar poliţiştii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, continuă cercetările în acest caz.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel