Un câine a condus poliția la locul unde stăpânul lui zăcea rănit, în urma unui accident rutier

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
ciobanesc_german
ciobanesc_german

Gestul unui câine care a condus poliţia la locul accidentului de maşină unde stăpânul lui zăcea rănit şi cu hipotermie a fost salutat marţi în Statele Unite, fiind comparat cu o poveste din seria de filme ''Lassie'', relatează agenţia AFP.

Tinsley, o femelă de Ciobănesc German în vârstă de un an, a fost reperată luni seara pe o autostradă la graniţa dintre New Hampshire şi Vermont (nord-estul Statelor Unite), iar şoferii au apelat la forţele de ordine.

Când poliţia a zărit animalul şi a încercat să-l prindă, Tinsley şi-a continuat fuga şi i-a condus în Vermont, unde balustrada fusese ruptă de o camionetă avariată. Stăpânul câinelui şi o altă persoană fuseseră proiectate în afara autovehiculului şi sufereau de hipotermie.

''A devenit rapid evident că Tinsley a condus (poliţia) la locul accidentului şi la răniţi'', au indicat forţele de ordine din New Hampshire pe Facebook.

''Ei au intuit că femela încerca să le arate ceva pentru că aceasta continua să îi ocolească, însă nu a fugit'', a declarat poliţistul Daniel Baldassarre postului local WCVB.

Câinele i-a chemat să-i urmeze



''Într-un fel îi chema să o urmeze, ceea ce ei au făcut şi, spre surprinderea lor, privind dincolo de balustrada avariată, dedesubt, în direcţia în care se uita câinele, cu greu le-a venit să creadă'', a adăugat el.

''Pentru cei care îşi amintesc, pot să compar asta cu o poveste reală din 'Lassie', în care oamenii se află în suferinţă, iar câinele merge să caute ajutoare pe care le aduce în locul respectiv", a adăugat Baldassarre.

În timp ce serviciile de urgenţă acordau primul ajutor răniţilor, câinele ''s-a aşezat calm şi frumos lângă stăpânul ei'', a povestit căpitanul departamentului de pompieri din Hartford, Jack Hedges.

Proprietarul animalului, Cam Laundry, care nu a suferit răni grave, a dat asigurări că Tinsley va fi recompensată pentru inteligenţa şi dăruirea ei. ''Este micul meu înger păzitor'', a declarat el pentru WCVB. ''Este un miracol că a avut inteligenţa să facă aşa ceva'', a spus el, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel