Un bărbat a încercat să incendieze locuința unei femei din Caracal. Victima obținuse un ordin de protecție

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Caracal, a fost reţinut de poliţişti după ce a incendiat preşul din faţa apartamentului unei femei. Aceasta obținuse în instanță un ordin de protecție, pe o perioadă de șase luni, prin care bărbatului i se interzicea dreptul de a se apropia de ea la o distanță mai mică de 50 de metri.

Polițiștii din Caracal au fost sesizați, ieri dimineață, prin apel de urgenţă 112, de o femeie de 35 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la un apartament, potrivit IPJ Olt. 

În urma cercetărilor desfășurate la fața locului, poliţiştii au stabilit faptul că persoane necunoscute ar fi turnat un lichid inflamabil și ar fi aprins un covoraș aflat în scara blocului, în dreptul unui apartament, în care locuiește o femeie, în vârstă de 50 de ani. Incendiul a fost stins de pompierii militari din cadrul Detașamentului Caracal, fiind distrus în totalitate doar covorașul, fără a se produce alte pagube.

În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse, fiind continuate cercetările, relatează Gazeta de Sud.

Totodată, în cursul aceleiași zile, pe numele bărbatului, polițiștii au emis o Ordonanță de Reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal cu propunere de arestare preventivă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel