Un autoturism a căzut într-un canal cu apă. Cinci români, printre care și un minor, au ajuns la spital

Nicoleta Baciu / 21 mar 2021, 11:32 Salveaza PDF Comentarii
automobil cazut in canal cu apa Sursa ISU Arad
automobil cazut in canal cu apa Sursa ISU Arad

Un autoturism în care se aflau cinci persoane, între care doi copii, a căzut într-un canal cu apă de pe marginea centurii rutiere a oraşului Ineu, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, trei dintre ocupanţi au rămas blocaţi în autoturism şi au fost salvaţi de către pompieri, ulterior toate victimele fiind transportate la spital.

La sosirea echipajelor de intervenţie, autoturismul era în canal, pe roţi, în apă până la nivelul geamurilor.  "Echipajul de salvatori a acţionat pentru extragerea celor trei victime din autoturism, un bărbat, o femeie şi un minor de zece ani. Toţi trei în viaţă, dar cu multiple traumatisme şi hipotermie. A fost solicitat în sprijin echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă a Detaşamentului de Pompieri Arad", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.

La locul accidentului au mai fost găsite două persoane rănite, care au reuşit să iasă din autoturism, respectiv un bărbat şi o fată minoră, ambii având politraumatisme. Toate cele cinci victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy