UK. Majoritatea membrilor Partidului Conservator se opun acordului privind Brexit

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Majoritatea membrilor Partidului Conservator britanic se opun acordului privind Brexitul încheiat cu Uniunea Europeană şi ar prefera ca Marea Britanie să se retragă din Uniune fără un acord, relevă un sondaj citat vineri de Reuters.

Conform sondajului realizat de YouGov, din 1215 membri ai Partidului Conservator chestionaţi, 59% se opun acordului, iar 76% consideră că avertismentele privind riscurile unei ieşiri fără acord sunt "exagerate sau inventate". Totodată, doar 38% dintre cei intervievaţi s-au pronunţat în favoarea acordului.

Premierul Theresa May a decis să amâne votul din Camera Comunelor cu privire la acest acord care trebuia să aibă loc la începutul lui decembrie, de teamă că el va fi respins, şi a încercat să obţină noi garanţii de la ceilalţi 27 de membri ai Uniunii, îndeosebi în ce priveşte aşa-zisa "plasă de siguranţă", o măsură prin care s-ar evita temporar o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Citește și: UK. Poliția britanică se pregăteşte de proteste violente, în cazul unui Brexit fără acord

Votul legislatorilor britanici urmează acum să se desfăşoare în săptămâna care începe la 14 ianuarie, iar dacă parlamentarii resping acordul, Marea Britanie va trebui fie să se retragă din blocul comunitar fără un acord, fie să amâne Brexitul prevăzut în prezent pentru 29 martie, notează Reuters.

Totuşi, dacă politicienii conservatori susţin că nu se tem, un Brexit fără acord acord ar fi un scenariu de coşmar pentru multe din marile afaceri, iar economia britanică dă semne clare de încetinire, mai menţionează Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel