Tribunalul Bucureşti dispune încetarea grevei de la STB ca fiind ilegală

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Săptămâna Europeană a Mobilităţii (16-22 septembrie 2022): STB îndeamnă bucureştenii să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun
Săptămâna Europeană a Mobilităţii (16-22 septembrie 2022): STB îndeamnă bucureştenii să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun

Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, încetarea grevei salariaţilor de la Societatea de Transport Bucureşti (STB), stabilind că aceasta este ilegală. De asemenea, judecătorii au decis reluarea imediată a activităţii. Hotărârea instanţei este executorie.

Tribunalul a admis în acest sens o solicitare a conducerii Societăţii de Transport Bucureşti (STB), care a contestat în instanţă greva declanşată de sindicalişti.

Joi dimineaţă, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că cererile lor de natură salarială nu au fost soluţionate.

În aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea grevei, însă decizia instanţei a fost ignorată de sindicalişti, care au continuat şi vineri protestul.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au deschis un dosar penal în legătură cu organizarea acestei greve.

Nicușor Dan, despre sindicaliștii STB: Riscă pierderea contractului de muncă și condamnare penală

 

Cine nu aplică o hotărâre judecătorească executorie săvârșește o infracțiune, este mesajul transmis de Nicușor Dan angajaților STB care continuă greva. El spune că aceștia riscă pierderea contractuilui de muncă și condamnare penală: „Avem în continuare de a face cu o manifestare total irațională”.

„La ora 07:00, au plecat executorii judecătorești care au afișat hotărârea judecătorească pronunțată ieri în jumătate din autobaze și depouri. (...) Cine nu aplică o hotărâre judecătorească executorie, obligatorie, săvârșește o infracțiune. Avem în continuare de a face cu o manifestare total irațională, pentru că chiar dacă oficial această hotărâre a fost comunicată în cursul zilei de azi (vineri - n.r.), toată lumea știe că ea s-a pronunțat ieri (joi - n.r.) să nu ră ei lucruri. În aceste condiții, riscând pierderea contractului de muncă, riscând o condamnare penală, este o atitudine irațională.

„Vreau să le transmit, prin ei, angajaților STB, hotărârea noastră de a merge înainte în aplicarea legii și a hotărârii judecătorești. Nu se pune problema ca noi, într-un stat de drept, să nu aplicăm o hotărâre judecătorească”, adaugă Nicușor Dan.

El a transmis un mesaj și social-democraților.

„Cer PSD să se pronunțe, pentru că noi avem o grevă care paralizează Bucureștiul organizată de un consilier general PSD - fie susține această manifestație care paralizează orașul, fie retrage sprijinul politic domnului Petrariu”, conchide primarul general al Capitalei.

Greva angaajaților STB continuă și vineri, în ciuda deciziei executorii a instanței care a suspendat protestul.

Situația a fost anticipată de STB de joi seara, într-un comunicat. „Personalul implicat în greva ilegală care a paralizat Capitala refuză să-și reia activitatea și există posibilitatea ca această grevă să continue și vineri”, a anunțat joi seara Societatea de Transport București (STB) SA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel