Trei români, reținuți pentru trafic de droguri de mare risc. DIICOT a ridicat peste 12 kilograme de substanţe

Nicoleta Baciu / 17 sep 2022, 09:14
Trei români, reținuți pentru trafic de droguri de mare risc. DIICOT a ridicat peste 12 kilograme de substanţe. Sursa - Politia Romana
Trei români, reținuți pentru trafic de droguri de mare risc. DIICOT a ridicat peste 12 kilograme de substanţe. Sursa - Politia Romana

Procurorii DIICOT au reţinut trei persoane pentru trafic de droguri de mare risc asupra cărora au fost descoperite peste 12 kilograme de substanţe interzise. Trei persoane, reținute pentru trafic de droguri de mare risc, la Cluj.  

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Cluj au reţinut, vineri, trei persoane, pentru trafic de droguri de mare risc, asupra cărora au fost descoperite peste 12 kilograme de substanţe interzise, precum şi sume de bani.

„În data de 16.09.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea pentru 24 de ore a 3 inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, efectuarea de operaţiuni, fără autorizaţie prealabilă cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive şi deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

 

Au fost descoperite peste 12 kilograme de substanţe interzise 

 

Asupra persoanelor respective au fost descoperite peste 12 kilograme de substanţe interzise.

„Măsurile au fost dispuse după ce, la data de 15.09.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj i-au surprins în flagrant pe 2 dintre inculpaţi, în timp ce transportau într-un autoturism, în vederea comercializării, cantitatea totală de 8,3 kilograme substanţă cristalină 3-CMC. În cauză s-a reţinut faptul că, pe parcursul anului 2022, cei trei inculpaţi au procurat, manipulat, stocat şi distribuit substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive mai multor consumatori din judeţul Cluj. În urma celor patru percheziţii domiciliare efectuate în cauză, au fost descoperite şi ridicate 3787,8 grame, respectiv 11,7 grame 4-CMC, un grinder, 1.900 de euro şi două telefoane mobile”, se mai arată în comunicat.

Conform sursei citate, vineri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a celor trei inculpaţi.

„Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, mai precizează sursa citată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0