Trei români, printre care și un minor, cercetați pentru contrabandă. Au fost prinși în flagrant la frontieră

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Trei români, printre care și un minor, cercetați pentru contrabandă. Au fost prinși în flagrant la frontieră
Trei români, printre care și un minor, cercetați pentru contrabandă. Au fost prinși în flagrant la frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni desfăşurate în zona de competenţă, 16.420  pachete cu ţigări, care urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă. Marfa în valoare de 192.100 lei a fost confiscată, iar trei sătmăreni sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Miercuri, 28 aprilie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu s-a declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 06.30, colegii noștri au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității de frontieră Porumbești, județul Satu Mare, trei persoane care transportau în spate, de la  linia de frontieră spre interiorul țării, mai multe colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat şi au reţinut cele trei persoane. Acestea abandonaseră în zona respectivă nouă colete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Drept urmare, s-a luat măsura conducerii persoanelor împreună cu țigările la sediul instituției. Cele trei persoane au fost identificate ca fiind cetățeni români, doi bărbaţi, în vârstă de 31 de ani, respectiv 41 de ani, şi un minor în vârstă de 17 ani, toți trei domiciliați pe raza județului Satu Mare.

În continuarea cercetărilor, la domiciliul unuia dintre ei, lucrătorii Poliţiei de Frontieră au mai descoperit alţi trei saci care conţineau cantitatea de 1.700 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 19.890 lei. În urma inventarierii întregii cantităţi au rezultat 8.420 pachete cu țigări, în valoare de 98.500 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel