Traian Băsescu: Rusia trebuie scoasă din sistemul bancar internaţional

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Traian Băsescu
Traian Băsescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu, europarlamentar PMP, consideră că Federaţia Rusă trebuie scoasă din sistemul bancar internaţional.

"Rusia trebuie scoasă din sistemul bancar internaţional, în primul rând, trebuie stopate vânzările de tehnologie către Rusia şi să nu mai cumpărăm gaze din Rusia. Sunt câteva elemente esenţiale. Practic, Vladimir Putin îşi consolidează armata cu bani europeni, banii din gaze", a declarat Traian Băsescu, marţi, la RFI.

În opinia sa, "era previzibil că obiectivul major al lui Vladimir Putin nu este invadarea Ucrainei, ci consolidarea autonomiei celor două aşa-zise republici autonome, Doneţk şi Lugansk".

"Sancţiunile va trebui să vedem cât de severe vor fi, pentru că sunt prea multe interese economice, cel puţin în Europa. V-aş aduce aminte că s-au mai impus sancţiuni, după ocuparea Crimeii şi sancţiunile au fost împotriva Crimeii, nu împotriva Rusiei. N-aş vrea să asistăm şi acum la o decizie europeană de a se impune sancţiuni împotriva Doneţkului şi Luganskului, ci împotriva Rusiei", a susţinut fostul preşedinte.

Traian Băsescu: Rusia trebuie scoasă din sistemul bancar internaţional



Potrivit lui Băsescu, "problema cu Ucraina nu este rezolvată odată cu recunoaşterea independenţei celor două republici separatiste".

"Obiectivul lui Putin este să ajungă să lege terestru Crimeea, ceea ce înseamnă că va avea în continuare în vedere proiectul Novorossiya, pe care strategii ruşi îl au în vedere, acest proiect vizând extinderea ocupării Ucrainei până la gurile Dunării. (...) Greu de spus ce mai poate face Occidentul, în afara unor sancţiuni cinstite, severe, împotriva Rusiei, pentru că militar este o variantă exclusă şi atunci rămâne izolarea politică şi izolarea economică, lucruri pe care în mod cert Rusia nu le poate suporta, dacă sunt aplicate temeinic. Ar trebui cel puţin UE să fie, de data aceasta, cinstită când vorbeşte despre sancţiuni împotriva Rusiei", a mai spus Traian Băsescu, citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel