TRAGEDIE IALOMIȚA. Urmările accidentului cu 10 MORȚI. Mărturii CUTREMURĂTOARE ale localnicilor din Munteni

La doar o zi după cel mai grav accident rutier petrecut în ultimii 5 ani pe drumurile din România, autorităţile au prezentat o primă ipoteză.

Poliţiştii discută despre o posibilă eroare a şoferului de camion. Acesta venea de la Târgu Jiu și se îndrepta spre Ciulnița, când ar fi intrat pe contrasens chiar în curbă.

La doar câţiva metri distanţă, a zdrobit un microbuz plin de oameni. În timp ce 10 familii îşi plâng morţii, pentru cei care au supravieţuit, continuă lupta în spital.

 

Reacțiile localnicilor din Munteni

 

La Munteni Buzău, satul din care au plecat teferi bieţii oameni, dar s-au întors în sicriu vor fi trei zile de doliu.

„A fost ca un trăznet! Prietenii, cunoscuţii, telefoanele, mesajele şi ce am văzut aici, nu se poate descrie în cuvinte. Nu se poate contabiliza. Nu există termen de comparaţie. E ceva strigător la cer!”, a declarat Cristi Anton, localnic Munteni, potrivit Știrile PRO TV.

Copii şi adulţi deopotrivă - au pregătit un altar de flori şi coroane la intrarea în sat.

„O soartă nemiloasă. O sâmbătă neagră pentru comună şi pentru familii. Au rămas copii orfani de mamă, de tată. Cu una dintre victime am vorbit cu o zi înainte la telefon. Mi-aduc aminte cum ne-am despărţit la telefon printr-o glumă. Vă daţi seama dacă aş sta să mă uit pe listă, pentu fiercare sunt poate una, zeci de amintiri şi e dureros. Nu pot. Dacă cineva vrea să spună care e dimensiunea acestei tragedii, îl contrazic. E durere fără margini”, a mai spus Cristi.

 

Starea răniților

 

În tot acest timp, cei 7 răniţi au rămas internaţi, iar unii dintre ei au fost operaţi. Este şi cazul tinerei de 19 ani care a fost adusă în Bucureşti cu un elicopter de la Slobozia. Fata este conştientă şi a fost detubata.

La rândul lor anchetatorii încearcă să afle cât mai repede ce s-a întâmplat cu adevărat. Chiar dacă era noapte iar şoseaua era udă după ploaie poliţiştii nu cred că vremea a provocat tragedia.

„Surse apropiate de anchetă susţin că bărbatul de 43 de ani ar fi dormit trei ore înainte de a-şi continua drumul spre Sfântu Gheorghe, locul în care a produs tragedia. Aşa că exclud posibilitatea ca şoferul autotrenului care plecase vineri după-amiaza din Târgu Jiu spre Ciulniţa încărcat cu zeci de tone de deşeuri de origine animală, să fi adormit la volan”, a declarat Ovidiu Oanță, corespondent Știrile Pro Tv. 

„Șoferul a oprit cu 3 km înainte de producerea acestui accident pentru a-şi achiziţiona o cafea. nu cre dca a fost de vină oboseala la acest incident. tahograful recuiperat. este în stare de avarie. experţii încearcă să afrle şi viteza cu care s-a îndreptat în curbă. Drumul era marcat corespunzător regulamentar”, a spus Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

Există aşadar riscul să fi intrat în curbă imprudent, poate chiar cu viteza, şi să fi ajuns pe contrasens din neatenţie potrivit anchetatorilor. Nu este clar dacă nu cumva ceva i-a distras tentia. Telefonul, de exemplu.

Cert este ca în urma tamponării violente pe care a provocat-o inclusiv el şi-a pierdut viaţa. În acelaşi timp a ucis 9 oameni nevinovaţi. Opt dintre victime lucrau pentru lantzul de magazine Mega Image şi urmau să intre în tura de dimineaţă. După accident compania a decis să închidă temporar magazinele în care lucrau ca să fie alături de familiile idoliate.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27