Toader îl înlocuiește pe Augustin Lazăr. Anunț în această DIMINEAȚĂ

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministerul Justiţiei a anunţat că a declanşat procedura de selecţie pentru numirea noului procuror general al României.

Potrivit MJ, noua procedură se desfăşoară în perioada 13 martie - 5 aprilie.

"Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 13.03.2019 - 5.04.2019, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vacantă începând cu data de 28 aprilie", se precizează în anunţul publicat pe pagina de internet a ministerului.

Conform calendarului, candidaţii pot depune cereri de înscriere până la data de 28 martie inclusiv.

Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe data de 5 aprilie.

Funcția de procuror general al României a fost motiv de tensiuni în ultimele luni, ministrul Justiției Tudorel Toader încercând revocarea lui Lazăr din această funcție. Mandatul lui Augustin Lazăr expiră la sfârșitul lunii aprilie.

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia va judeca în data de 19 martie dosarul în care procurorul general, Augustin Lazăr, solicită suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie.

Pe 2 noiembrie 2018, procurorul general Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba Iulia, oraş în care îşi are domiciliul, o acţiune în contencios-administrativ prin care cerea suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie demarată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Augustin Lazăr a mai cerut suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii respective, inclusiv a raportului privind activitatea sa managerială. 

În data de 24 octombrie 2018, Tudorel Toader a anunţat declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr. 

Ministrul Justiţiei a invocat 20 de puncte, printre care probleme grave de comportament şi comunicare publică, probleme grave de management, lipsa organizării eficiente şi a asumării responsabilităţii, discursuri eminamente politice şi acuzaţii la adresa autorităţilor statului, contestarea deciziilor Curţii Constituţionale, neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin proiectul de management prin utilizarea pe scară largă a delegărilor în funcţii de conducere, critici aduse Parlamentului şi Guvernului, modul de desfăşurare a anchetei privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, încălcarea legii prin semnarea unor protocoale cu SRI.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel